Ce s-a întâmplat în casele localnicilor la explozia de la Călimănești: „Vibrau toate dulapurile și cănile”
O nouă tragedie în România după cea de la Crevedia. Un incendiu devastator a avut loc la Călimănești, în județul Vrancea, în urma unei explozii la o magistrală de gaz, posibil lovită de niște muncitori care lucrau la autostrada A7. Patru persoane și-au pierdut viața, iar alte cinci au fost rănite grav. Locuitorii satului s-au speriat îngrozitor, crezând că este un cutremur puternic. Mărturia tulburătoare a unui localnic, după nenorocirea de noaptea trecută.
Oamenii care locuiesc în Călimănești, județul Vrancea, s-au speriat îngrozitor din cauza unei explozii la o conductă de gaze. Cel mai probabil, muncitorii care lucrau la autostrada A7 au lovit magistrala de gaz și astfel a explodat, pornind un incendiu devastator în care și-au pierdut viața patru oameni, iar alți cinci s-au ales cu răni serioase.
A fost activat Planul Roșu de intervenție, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1:30. Focul a fost lichidat după circa trei ore. Șase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, patru ambulanţe SMURD, o autospecială de transport persoane şi victime multiple a ISU Vrancea şi cinci ambulanţe ale SAJ Vrancea au intervenit la fața locului.
CITEȘTE ȘI: EXPLOZIE URIAȘĂ ÎN VRANCEA! 4 OAMENI AU MURIT PE LOC, ALȚII RĂNIȚI ÎN STARE GRAVĂ
„Din nefericire, în urma incendiului cauzat de fisurarea magistralei, 4 persoane au decedat iar alte 5 persoane au fost rănite. La locul producerii, din cursul nopții, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Vrancea, se află o echipă complexă formată din ofițeri specialiști – Serviciul Investigații Criminale și criminaliști care efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În această cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă precum și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
Mărturia tulburătoare a unui locuitor din Călimănești
Localnicii au rămas șocați atunci când au văzut flăcările înalte de 100 de metri. Unii au crezut că este cutremur, după ce au văzut că li se mișcau lucrurile prin casă. Pompierii i-au rugat să părăsească locuințele și să fie pregătiți în caz de altă nenorocire.
„Vibra tot prin casă, ca un cutremur așa. Așa mi-a spus și soția (n.r că e cutremur). Ne-am dat seama că e ceva de gaz aici, conductă lângă noi. Au venit imediat mașini de pompieri. Ne-au zis să ieșim din case, să fim pregătiți în caz de….Două ore a ars aici flacăra de 100 și ceva de metri înălțime. (…) Vibrau prin casă dulapurile, căni, ușile”, a povestit un bărbat, care locuiește în zona unde a avut loc deflagrația, conform Digi24.
CITEȘTE ȘI: EXPLOZIE PE UN VAS AFLAT ÎN PORTUL SULINA. ECHIPAJUL A FOST EVACUAT. ARMATA A TRIMIS O NAVĂ MILITARĂ