Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Elodia Ghinescu. Un câine polițist a descoperit adevărul

Publicat: 24/10/2019 | 12:00
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Elodia Ghinescu. Un câine polițist a descoperit adevărul

Nu trecuseră decât câteva săptămâni de la disparița Elodiei Ghinescu, iar probe importante au fost descoperite în timpul anchetei declanșate. Foarte puțini cunosc, însă, cine a descoperit respectivele probe. Un câine polițist, Toby – elită a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în cadrul Serviciului de Poliție Canină -, s-a aflat în centrul atenției.

Cu ajutorul lui Toby, anchetarii au descoperit – într-o râpă – haine cu urmele de sânge ale Elodiei Ghinescu. După alte câteva săptămâni, într-o altă râpă de lângă Râșnov, au fost descoperite uniforma de polițist a lui Cristian Cioacă, dar și obiecte aparținând lui și soției sale.

Elodia Ghinescu a dispărut în luna august a anului 2007, iar trupul ei nu a fost găsit până astăzi. Cristian Cioacă a fost acuzat de crimă și condamnat la 15 ani de închisoare chiar dacă nu a fost descoperit cadavrul Elodiei.

Cristian Cioacă și Elodia Ghinescu

Cazul dispariției Elodiei Ghinescu

Avocata Elodia Marilena Ghinescu a dispărut în seara de 29 august 2007, cazul deschis ulterior fiind puternic mediatizat. În 2013, după o lungă anchetă, polițistul Cristian Cioacă, soțul Elodiei, a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de ani de închisoare pentru crimă.

Citește și: DESCOPERIRE ȘOCANTĂ A ANCHETATORILOR ÎN CAZUL ”ELODIA”: ”ȘI-A PROVOCAT DOUĂ AVORTURI ÎN BAIA DORMITORULUI ȘI APOI…”

De-a lungul timpului, au fost lansate tot felul de ipoteze referitoare la dispariția avocatei Elodia Ghinescu, iar cei care au urmărit cu atenție toate informațiile nu au ajuns, încă, la o concluzie finală. Vărul lui Cristian Cioacă – fost angajat al Serviciului de Protecție și Pază – a făcut o declarație șocantă, potrivit gândul.info. Din spusele sale, Elodia Ghinescu ar fi în viață, însă nu în România, ci ”undeva în străinătate”, într-un program de protecție al martorilor.

„Elodia ar putea fi în acest moment într-un program de protecție a martorilor sau, pur și simplu, undeva în străinătate, sub identitate ascunsa”, le-a declarat vărul lui Cioacă anchetatorilor.