Parchetul General a dat comunicatul! Ce s-a întâmplat, de curând, cu iubita pedofilului olandez care a ucis-o pe Adriana!
Parchetul General anunță că, din cercetările efectuate până în prezent în dosarul privind uciderea Adrianei, nu au rezultat indicii care să o implice pe partenera olandezului și nici nu face obiectul cercetărilor. Femeia locuiește tot în Olanda.
„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent în cauza privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Șuții, județul Dâmbovița, nu au rezultat niciun fel de indicii privind implicarea partenerei cetățeanului olandez vizat de ancheta penală, parteneră ce locuiește în Olanda și care nu face obiectul cercetărilor”, informează Parchetul General, potrivit Mediafax.
În dosarul privind moartea Adrianei, fetița de 11 ani din Dâmbovița, au fost efectuate, în cursul zilei de marți, percheziții domiciliare la casa olandezului, dar și în apartamentul închiriat de bărbat în România.
Anchetatorii vor să afle istoricul deplasărilor olandezului în România, dacă a avut complici și dacă a mai avut victime.