Ce s-a întâmplat cu Gia de la Insula Iubirii, după despărțirea de controversatul Bogdan? Nimeni nu se aștepta la asta
Gia și Bogdan de la Insula Iubirii au plecat în Thailanda cu gândul că nimeni și nimic nu le poate distruge relația care dura de nici mai mult, nici mai puțin de 10 ani. Cu toate acestea, odată ajunși acolo, cei doi au avut parte de schimbări uriașe în ceea ce-i privește.
Gia de la Insula Iubirii este considerată cea mai matură concurentă a sezonului 5. Mereu cu vorbele la ea, extrem de calculată și o femeie puternică, dar cu prea puțină încredere de sine, Gia a câștigat imediat inima fanilor emisiunii de la Antena 1.
Au trecut aproape 2 ani de la terminarea filmărilor, iar Gia Brehuescu a dispărut complet de pe rețelele de socializare. Pe profilul de Facebook nu postează fotografii deloc, iar pe Instagram, deși are câțiva urmăritori activi, îi lasă și pe aceștia fără content.
Nu la fel se întâmplă și în cazul lui Bogdan, căci acesta și-a refăcut viața alături de o tânără blondină și postează deseori fotografii împreună, pe rețelele de socializare.
Gia și Bogdan, parcurs halucinant la Insula Iubirii
Gia a povestit că, de-a lungul timpului, a fost martoră a unor momente pe care Bogdan le-a petrecut cu alt bărbat din grupul său de prieteni, dar, spune ea, erau făcute din teribilism. La Insula Iubirii, fosta concurentă şi-a ridicat câteva semne de întrebare, realizând că scenele se repetă, iar de această dată nu par tocmai glume.
„Într-adevăr, în anturajul lui, au fost interacţiuni de tipul ăsta, dar la modul de teribilism, să-i şocăm pe ceilalţi, nimic deosebit. Par foarte multe glumiţe cu tentă de genul, dar mi se pare că a dus-o prea departe şi insistă pe asta. Înţeleg că este un tipar care se repetă. Sunt lucrurile pe care le aflu şi eu ca şi voi. Atunci am privit situaţia ca pe o glumă. În afară de cazul izolat de care am povestit, nu ştiu de altceva. În honeymoon a fost o tâmpenie, o glumă pe care am pornit-o eu. Am zis că mergem în piscină, am zis în glumă că iau bermudele lui, fără niciun fel de gând. El a zis că ia costumul de baie şi… Nici măcar nu era o provocare.”, a dezvăluit Gia la „Insula Iubirii”.
La finalul bonfire-ului, Gia şi-a tăiat brăţara de cuplu! Astfel, relaţia de 10 ani pe care o avea cu Bogdan a ajuns la final. Acum, concurenta încearcă să se bucure de fiecare clipă în Thailanda.