Ce a făcut Geta Sterp, chiar cu puțin timp înainte să nască? Sora lui Culiță Sterp a dezvăluit totul pe rețelele de socializare! Cât de implicată este atunci când vine vorba de treburile casnice? Mama Geta se laudă cu ea de fiecare dată când are ocazia!
Geta Sterp se află pe ultima sută de metri înainte de a aduce pe lume primul ei copil. A trecut de 40 de săptămâni de sarcină, iar în fiecare zi este plină de emoție, pe măsură ce momentul nașterii se apropie. Micuțul încă se lasă așteptat, dar familia este pregătită să-l întâmpine cu brațele deschise.
Viitoarea mămică a ales să nască pe cale naturală, motiv pentru care nu se poate prezice exact când își va vedea copilul pentru prima oară. Cu toate acestea, s-a pregătit cu mare atenție pentru un moment atât de important. Cu sprijnul surorii sale, Ileana, Geta și-a dorit să fie într-o formă cât mai bună.
Nu vă mai ținem prea mult timp în suspans și vă spunem că Ileana i-a tuns vârfurile și a pensat-o, iar întreg procesul a fost împărtășit pe rețelele de socializare.
„De vreo săptămână și ceva, eu mă tot pregătesc pentru naștere, în sensul că, i-am și lui soră-mea «Hai, dragă, tunde-mă un pic, tunde-mi vârfurile, pensează-mă, că nu sunt pensată de trei luni», să nu mă duc așa la spital. Atât o râs de mine”, a spus Geta Sterp, pe contul său de Instagram.
Citește și: Când a aflat familia lui Culiță Sterp de căsătoria secretă cu Daniela? FOTO
În ciuda faptului că sarcina a ajuns la termen, Geta nu s-a oprit din a-și ajuta familia. Fiind cea mai apropiată de casa părintească, viitoarea mămică a continuat să contribuie la treburile gospodărești și se ocupă chiar și de îngrijirea animalelor.
Chiar dacă activitățile de acest fel pot fi destul de solicitante, Geta nu s-a lăsat descurajată, iar acest lucru i-a adus numeroase laude. Mama Geta a lăudat de multe ori hărnicia fiicei sale, spunând că este copilul care o ajută cel mai mult, motiv pentru care fanii au simțit nevoia să o felicite pentru implicare.
Citește și: Cum a reacționat Mama Geta, după ce Culiță Sterp s-a căsătorit cu Daniela, fără să își invite familia