În urmă cu aproximativ cinci luni, Loredana Chivu a trecut printr-un adevărat coșmar. Autoturismul său de lux a fost distrus de o femeie geloasă. Recent, autoritățile au finalizat ancheta în cazul fostei asistente TV, iar incendiatoarea Mercedesului de 90.000 de euro a fost trimisă în judecată și riscă să ajungă în spatele gratiilor. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detaliile.
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor amănunte de ultimă oră legate de cazul șocant al Loredanei Chivu.
Potrivit unor surse D.A.S. categoria A, în urmă cu ceva timp, autoritățile se pare că au finalizat ancheta în cazul distrugerii bolidului de lux al fostei asistente TV. Recent, procurorul de caz a înaintat dosarul incendiatoarei către Judecătoria Focșani, acolo unde a fost deschis un proces penal, care se află la stadiul de fond.
Inculpata, Cristina G., cea care ar fi responsabilă de incendierea Mercedesului GLE de 90.000 de euro al Loredanei Chivu riscă să ajungă după gratii. Dacă va fi găsită vinovată pentru fapte de distrugere, conform Codului Penal – Art 253, femeia riscă o pedepasă cu închisoarea de la trei luni la doi ani sau amendă.
De menționat că, pe lângă Loredana Chivu, care este parte vătămată în acest proces, s-au constituit părți civile și firma de asigurări la care fosta asistentă TV și-a făcut polița de asigurare pentru bolidul de lux, dar și firma de leasing de unde a fost achiziționat Mercedes-ul GLE. (CITEȘTE ȘI: LOREDANA CHIVU, GESTURI OBSCENE ÎNTR-UN CLUB DIN BUCUREȘTI. FOTOGRAFIA CARE I-A REVOLTAT PE INTERNAUȚI)
Femeia care a dat foc mașinii bănuia că soțul ei o înșală, așa că nu a mai stat pe gânduri și s-a decis să-și facă singură dreptate. A urcat la volanul mașinii soțului său și a dat o fugă la benzinărie. De acolo a cumpărat o sticlă cu benzină, după care a pornit la drum, nota monitoruldevrancea.ro.
S-a oprit în satul Bizighești, acolo unde suspecta că stă femeia cu care soțul ei îi pune coarne. Ghinionul a făcut ca fratele Loredanei Chivu să se afle, la momentul respectiv, fix acasă la presupusa iubită a soțului femeii care plănuise răzbunarea.
Cel mai probabil, femeia a crezut că mașina este a presupusei iubite a soțului său, așa că a turnat benzină peste ea și a incendiat-o. (NU RATA: MAI MULATĂ DE ATÂT DE NU SE POATE! CUM A IEȘIT ÎMBRĂCATĂ LOREDANA CHIVU ÎN TIMIȘOARA)
Imediat după ce și-a pus planul în aplicare, femeia, din Panciu, a fugit de la fața locului, dar a pierdut pe drum două telefoane, care au fost găsite de anchetatori. Femeia a fost reținută la scurt timp după incident de polițiști, pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.