Ce s-a întâmplat cu fata din Vaslui violată de 7 tineri în 2014: „Din câte am înțeles, în curând o să…”

Publicat: 03/02/2022 | 19:14

Cazul şocant al Ralucăi, fata violată de 7 tineri până la leşin a ţinut prima pagină a ziarelor multe săptămâni în 2014. Surse din apropierea tinerei, acum în vârstă de 24 de ani au făcut declaraţii despre viaţa sa şi au povestit ce s-a întâmplat cu ea în tot acest timp.

Din informaţiile apărute la acea vreme se pare că tânăra ar fi fost luată cu forţa de bărbaţi, în timp ce ea se întorcea de la liceu şi supusă unor acte sexuale timp de mai multe ore.

Cei 7 bărbaţi au fost la acel moment arestaţi, cea mai mare pedeapsă fiindu-i aplicată lui Silviu B., cel care a plănuit violul în grup şi a acostat victima, mai exact 10 ani de închisoare, după ce iniţial primise la 8 ani şi 4 luni închisoare.

Alţi trei inculpaţi care nu şi-au recunoscut faptele au fost condamnaţi astfel: Paul B. 8 ani şi 8 luni închisoare, Petrică B.  8 ani şi 6 luni închisoare și Silviu A. 8 ani de închisoare.

Ceilalţi trei inculpaţi care şi-au recunoscut faptele au fost condamnați la 6 ani şi 6 luni de închisoare Bogdan I, 6 ani şi 4 luni închisoare Alin D. şi respectiv 6 ani închisoare Ioan S.

Însă, în decembrie 2019 Alin D. a fost eliberat condiționat, într-un proces început în vara lui 2018. Se pare că ultimul ieșit din detenție a fost Silviu B., care i-a impresionat pe magistrații Judecătoriei Vaslui şi a fost eliberat cu aproape 6 ani mai deveme!

Raluca, susţinută de familie în tot acest timp

În 2015, Raluca a susţinut examenul de bacalaureat, însă din păcate a picat examenul. Trauma la care a fost supusă şi-a pus amprenta asupra sa, însă specializarea de coafeză pe care o avea deja a ajutat-o. Cu susţinerea familiei, dar şi prin terapia la psiholog, tânăra a reușit să depășească drama care i-a marcat existența.

 ”Îmi voi face un drum în viaţă. Nu mă las doborâtă (…) Au fost momente când am crezut că nu mai pot şi nu mi-am dorit decât să se termine odată totul. Au fost multe momente în care am simţit că nu mai pot. Şi părinţii, şi doamna avocat m-au ajutat foarte mult şi le mulţumesc pentru asta!”, declara Raluca în 2015 în fața presei.

Ce spune primarul comunei în care Raluca s-a născut

De câţiva ani, viaţa tinerei a luat o întorsătură fericită, iar acum Raluca a reuşit să îşi găsească liniştea şi are familia ei.

”Pot să vă spun că Raluca e fericită acum în Germania. E împreună cu iubitul ei, sunt bine, ea a născut de curând, e mamă și nu îi mai trebuie nimic. Din câte am înțeles, în curând o să facă și nunta, e cât se poate de bine în contextul dat”, a declarat pentru fanatik.ro Ion Vartolomei, primarul din localitatea sa natală.

”Părinții ei au rămas aici, în sat, muncesc amândoi în Vaslui, se descurcă și ei cum pot. Cât au putut și ei, au trecut peste drama asta și își văd de viața lor”, a completat primarul.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan