Momentul de dinaintea anulării votului României la Eurovision a fost filmat și arătat întregii lumi. Prezentatoarea emisiunii, Eda Marcus, a povestit ce s-a întâmplat, de fapt, cu câteva clipe înainte ca țara noastră să fie exclusă din calculul notelor finale.
Vă reamintim că organizatorii Eurovision au decis ca juriile din șase țări, printre care și România, să fie descalificate, din cauza unor presupuse nereguli. Reprezentanții televiziunii publice spun că își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației și că juriul de la noi a decis să acorde punctaj maxim Moldovei. Într-o situație similară este și țara vecină.
În momentul în care la televizor ar fi trebuit să apară reprezentanta României pentru a citi rezultatul juriului, moderatorii au spus că nu pot face legătura cu țara noastră.
„Următoarea țară pe care urma să o vizităm trebuia să fie România. Cu toate acestea, nu am putut stabili conexiunea cu ei. Ca atare, încă o dată, îl voi ruga pe șeful suprem, supraveghetorul concursului muzical Eurovision, domnul Martin Österdahl. Martin, te rog, poți ține locul României și să ne spui la cine merg cele 12 puncte ale lor?
Chiar așa voi face. Juriul din România a acordat 12 puncte… Ucrainei! Ucraina! 12 puncte”, a transmis unul dintre prezentatorii din Italia ai emisiunii Eurovision.
CITEȘTE ȘI: SCANDAL DE PROPORȚII LA EUROVISION! VOTUL JURIULUI ROMÂNIEI A FOST MODIFICAT?!
Astfel, TVR acuză Uniunea Europeană de Radiodifuziune, organizatorul Eurovision, că a modificat rezultatul votului dat de juriul românesc fără să explice motivele.
Prezentatoarea Eda Marcus, cea care trebuia să transmită punctajul României la Eurovision, a postat un video în care susține că a fost refuzată intrarea în transmisiune directă din motive tehnice, când ele, de fapt, nu ar fi existat.
„Aceasta este o înregistrare în timp real după ce ne-a fost refuzată intrarea în transmisiunea principală Eurovision pe motive tehnice. Înregistrarea aceasta este de fapt dovada că acele motive tehnice nu au existat, au fost doar un pretext. Au sărit pur și simplu peste noi ca și când nu am fi existat… L-am auzit pe Mika spunând, când eu practic trebuia să spun