Ce s-a întâmplat cu Daria Radionova, fosta iubită a lui Alex Bodi. Cumpăna prin care a trecut rusoaica: ”Nu v-am spus cât de zdrobită am fost”

Publicat: 26/06/2024 | 20:49

O mai știți pe Daria Radionova? Șatena a format un cuplu cu omul de afaceri Alex Bodi, la scurt timp după ce acesta s-a despărțit de Bianca Drăgușanu. Cei doi au ajuns chiar și în punctul în care afaceristul i-a oferit și inelul de logodnă. La scurt timp după logodnă, cei doi s-au despărțit cu scandal, mai exact în primăvara anului 2021. Iată ce s-a întâmplat în ultimul timp cu rusoaica, mai ales că aceasta și-a șters pozele de pe Instagram și a dispărut de pe rețelele de socializare!

Relația Dariei și a lui Alex Bodi a fost de asemenea marcată de multe certuri și împăcări. Chiar dacă cei doi au ales să-și spună adio definitiv în primăvara anului 2021, tânăra rusoaică a decis, la un moment dat, să dispară de pe rețelele de socializare. Iată care a fost anunțul de la acea vreme al Driei Radionova!

„I-am oferit tot ce pot să ofer, am fost o persoană loială, iubitoare și grijulie, cu inimă pură și intenții bune. A fost o lecție dificilă în viața mea și sunt recunoscătoare că am primit-o. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că oamenii nu se schimbă și abia acum înțeleg că Bianca a avut dreptate cu tot ce a spus despre el. O înțeleg”, a spus la acea vreme fosta iubită a lui Alex Bodi.

După mai bine de doi ani în care nimeni nu a mai știut absolut nimic despre rusoaică, Daria Radionova a venit cu explicații despre dispariția sa. Mai mult, fosta iubită a mului de afaceri a postat mai multe fotografii din Dubai, orașul în care a ales să se stabilească definitiv.

„Probabil ați observat că sunt mai puțin activă de ceva timp. Cei care mă urmăresc știu că am trecut prin momente dificile, dar nu v-am împărtășit adevăratele mele emoții. Nu v-am spus cât de zdrobită am fost. Mi-a luat doi ani să mă întorc… casa mi-a fost jefuită și mi-au luat tot ce aveam… cel puțin mi-au lăsat pisicile mele, dar le-au stropit cu clor și erau pe cale să moară…”, s-a plâns tânăra rusoaică.

Citește și: DECIZIA DE ULTIMĂ ORĂ LUATĂ DE BIANCA DRĂGUȘANU DUPĂ DESPĂRȚIREA DE GABI BĂDĂLĂU: ”O SĂ VEDEȚI!”

Daria Radionova a trăit clipe de coșmar cât timp a locuit în Londra

Se pare că Daria deținea un magazin cu haine de blană în Londra, un salon de frumusețe și conducea o mașină de lux. Cu toate acestea, tânăra a fost nevoită să renunțe la tot și să se mute în altă parte. Aceasta a recurs la acest gest pentru a uita de tot ce i s-a întâmplat. Se pare că fosta lui Alex Bodi a trăit un adevărat coșmar în Marea Britanie după începerea războiului dintre Rusia și Ucraina, doar pentru că este rusoaică.

Bunurile Dariei au fost vandalizate în toiul nopții, iar acest lucru a determinat-o să-și facă bagajele și să se mute în Dubai.

„Lamborghini-ul meu frumos și iubit a fost distrus pe stradă pe timpul nopții și s-au mai întâmplat alte lucruri pe care prefer să le uit… în acele vremuri grele nimeni nu m-a ajutat, în afară de familia mea. Am avut atât de multă ură și gelozie toată viața, dar nu înțeleg, de ce? ce le-am făcut tuturor acestor răufăcători? Am observat că atunci când treceam prin momente grele, unii oameni erau fericiți că trec prin toate astea. Wow, dar știi că karma este reală și Dumnezeu există. Fiecare își va primi răsplata.  În ciuda zvonurilor că am un „sugar daddy”-NU, nu am avut niciodată și nici nu am. Toată viața mea am lucrat. Mergeam în fiecare zi la magazinul și la salonul meu făcând pași mici spre visele mele și le-am realizat pe toate și sunt în curs de a realiza și mai mult. La 20 de ani aveam tot ce mi-am dorit și sunt mândră de mine. Indiferent de ceea ce cred sau spun oamenii, eu știu adevărul și pentru mine cel mai important este că Dumnezeu îmi cunoaște călătoria vieții. Restul pentru mine nu contează. Nu sunt aici să demonstrez nimic nimănui. Scriu toate acestea pentru cei care trec și ei prin momente grele în viața lor și se gândesc să renunțe. Nu, nu renunța, crede că ești puternic și că numai lucrurile bune urmează să vină, crede că fiecare lecție are rezultate pozitive pentru tine. Dacă ceva nu merge bine sau dacă ceva cu adevărat te afectează sau te rupe în bucăți, știi că este un pas către un viitor mai bun și vei deveni mai puternic, nu renunța”, le-a explicat Daria urmăritorilor săi.

Daria Radionova trăiește în lux și opulență în Dubai

În momentul de față, Daria Radionova își are reședința în Dubai, unde se bucură de viața de lux și opulență. Ea conduce un impresionant Rolls-Royce Wraith, decorat în întregime cu peste un milion de cristale Swarovski, atrăgând astfel toate privirile.

Deși Daria nu a dezvăluit publicului dacă are un partener, pe contul ei de socializare sunt postate numeroase imagini cu buchete splendide de flori pe care le-a primit în diverse ocazii. Aceste gesturi par să sugereze existența unui admirator secret care îi trimite aceste daruri romantice.

Citește și: ALEX BODI RUPE TĂCEREA DUPĂ CE A PETRECUT 2 SERI LA RÂND CU BIANCA DRĂGUȘANU! CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎNTRE EI, DE FAPT, LA 4 ANI DE LA DIVORȚ