Ce s-a întâmplat cu băiatul de 9 ani care a șocat România după ce și-a ucis bunica. Tatăl, un cunoscut tenor, încearcă reabilitarea fiului său

Publicat: 19/09/2024 | 23:40

O crimă petrecută în anul 2018, în București, a îngrozit întreaga țară. Un băiat de 9 ani și-a înjunghiat mortal bunica maternă deoarece aceasta nu i-a mai dat voie să se joace la calculator. Părinții puștiului, mama medic oncolog, iar tatăl – tenor la Filarmonica ”George Enescu”- erau divorțați. Copilul avea un frate mai mic, iar ambii minori se aflau în grija mamei în momentul tragediei. După ce și-a ucis bunica, familia a vrut să-l mute la altă școală, dar s-a lovit de refuzul mai multor instituții de învățământ, sub diferite pretexte. La șase ani de la comiterea crimei, tatăl băiatului a vorbit, în exclusivitate, despre parcursul acestuia după cele întâmplate, dar și despre cum i s-a schimbat viața.

Un caz cu totul ieșit din comun a fost mult timp în atenția opiniei publice. În luna mai a anului 2018, un băiat de doar 9 ani și-a ucis bunica maternă. Tragedia s-a întâmplat într-un apartament din Sectorul 1 al Capitalei. Înfuriat că femeia nu l-a lăsat să se joace pe calculator, deoarece avea teme de făcut, copilul, care suferea de ADHD, o tulburare psiho-emoțională, a înjunghiat-o de șase ori. Cinci dintre răni fiind superficiale, pe trunchi, pe piept și pe mâini. A șasea lovitură, însă, aplicată în zona gâtului, i-a fost fatală bătrânei. Femeia de 70 de ani și-a dat ultima suflare la doar câteva minute după lovitura de cuțit de la gât.

Martor la această oroare a fost și fratele mai mic al copilului, care s-a trezit speriat de țipete. În momentul în care a realizat ce a făcut, băiatul de 9 ani a sunat la 112. ”Am lovit-o cu cuțitul pe bunica, îi curge sânge!”, au fost cuvintele spuse operatoarei, prin care puștiul a anunțat crima.

Tenorul a reușit să își reabiliteze copilul

Acuzat de prima soție de violențe împotriva ei și a copilului lor

Părinții copilului, mama de profesie medic oncolog, iar tatăl tenor la Filarmonica ”George Enescu”, erau despărțiți. După divorț, cei doi minori rămăseseră în grija mamei, care se afla în relații tensionate cu tatăl copiilor. Bărbatul a mărturisit atunci că nu își mai văzuse copiii de mai bine de jumătate de an, din cauza neînțelegerilor între el și fosta soție. Care voia ca acesta să plătească o pensie alimentară mai mare.

CITEȘTE ȘI: Un copil de 9 ani din SUA, suspectul principal al unei crime. Ar fi ucis un membru al familiei

Tenorul s-a arătat șocat de cele întâmplate, dar toate privirile s-au îndreptat către el, după ce prima lui soție a făcut declarații uluitoare în ceea ce-l privește. Aceasta a spus că bărbatul își chinuise în repetate rânduri copilul pe care-l aveau împreună și chiar a fost în instanță pentru a-și găsi dreptatea.

Femeia îl acuzase de violențe împotriva ei și a copilului lor, pe care acesta l-ar fi lovit cu telecomanda, l-ar fi stropit cu apă și l-ar fi închis în debara, pe întuneric. Prima soție a mai afirmat că bărbatul ar fi avut același comportament și în cea de-a doua căsnicie. Pentru abuzul împotriva fiului său din primul mariaj, tenorul a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.

Mai mult de șase luni, băiatul ucigaș și fratele său nu au fost înscriși la școală

După tragedie, familia copilului a încercat să îl transfere la altă școală, un demers foarte dificil, care a născut numeroase controverse. Mulți părinți s-au opus ca acesta să învețe în aceeași școală cu copiii lor, considerând că ar reprezenta un pericol pentru viitorii lui colegi. Mai mult de șase luni, băiatul ucigaș și fratele său nu au fost înscriși la nicio școală, motivul invocat de instituțiile de învățământ fiind acela că nu mai existau locuri.

Deși a curmat o viață, elevul nu a răspuns pentru fapta lui, având în vedere că avea doar 9 ani când a comis crima. La șase ani de la această tragedie, care a rămas întipărită în memoria multor oameni, tatăl băiatului a vorbit despre cursul pe care l-a luat viața acestuia după cele întâmplate.

CITEȘTE ȘI: Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!

”Acum luptăm să intre și la facultate”

Bărbatul este în continuare angajat la filarmonică, iar de ceva vreme a redevenit părinte cu ”normă întreagă”. În mod neașteptat, fiul său nu se mai află la fosta soție, care suferă de o pareză la mâna stângă, în urma unei boli grave de care a suferit cu mulți ani înaintea tragediei. Băiatul a ajuns în grija tatălui său. Mai mult, în ciuda problemelor din trecut, viața acestuia ar fi intrat pe un făgaș normal.

Eu l-am crescut și îl cresc în continuare, stă cu mine. L-am adus pe drumul cel drept, eu, cel care am fost batjocorit. Nu este un rebut pentru societate”, ne-a spus tenorul.

Sprijinit de tatăl său, care pare să fi găsit calea potrivită pentru a-și ajuta fiul, băiatul care și-a ucis bunica este acum elev în clasa a X a. Ajuns la vârsta adolescenței, acesta are gânduri mari și își conturează deja traiectoria pe care vrea s-o urmeze după absolvirea liceului.

Acum luptăm să intre și la facultate. Nu știe încă unde va da”, a adăugat, cu un sentiment de mulțumire în voce, tatăl acestuia.

Luat de lângă familie și internat într-un centru de plasament

La un an după tragedie, băiatul care și-a ucis bunica, împreună cu mama lui și fratele mai mic, au stat pentru o perioadă într-un centru maternal, după care li s-a stabilit domiciliul legal la adresa mamei, cu un program de consiliere și tratament pe care erau nevoiți să-l urmeze.

În urma unui control, s-a constatat că acest lucru nu s-a întâmplat, iar cei trei locuiau în casa tatălui. Asta a făcut ca minorul care a comis crima să fie luat de lângă familie și internat din nou într-un centru de plasament, stabilindu-se că mama poate avea grijă în continuare doar de băiatul cel mic.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.