Ce s-a întâmplat cu anumite carduri de alimente, deși pe 29 februarie trebuiau alimentate cu bani?

Publicat: 29/02/2024 | 16:54
Card pentru tinerii din România. Foto: Arhivă Cancan

Ce se întâmplă cu banii de pe cardurile de alimente? Chiar dacă este 29 februarie, mulți români nu și-au primit banii pentru alimente. Mai exact, în câteva dintre județele țării, cardurile nu au fost alimentate. Iată tot ce trebuie să știi dacă te afli în această situație!

Joi, pe data de 29 februarie 2024, ar fi trebuit să fie ultima zi în care cardurile de alimente trebuiai alimentate cu bani. O dată la două luni, acest ajutor de la stat este virat în conturile românilor între datele de 17 și 29. Cu toate acestea, mulți români nu și-au primit banii. Este vorba de suma de 250 de lei și trebuia să ajungă deja în posesia beneficiarilor.

Cei care beneficiază de cardurile de alimente sunt pensionarii cu venituri lunare sub 2.000 de lei și oamenii nevoiași. În acest an, beneficiarilor ar trebui să le intre în conturi un total de 1.500 de lei.

Chiar dacă este ultima zi în care cardurile trebuiau să fie alimentate, în mai multe județe și localități oamenii nu și-au primit banii.

Potrivit Newsweek, cardurile nu s-a alimentat în următoarele locații: Botoșani, Târnăveni, Mureș, Brașov, Dolj, Silindru (Bihor), comuna Largu (Buzău), Baia Mare, Timișoara, Petroșani, Craiova.

Îngrijorați de faptul că nu și-au primit ajutorul de la stat, oamenii au început să-și pună întrebări pe rețelele de socializare.

„Se spune că s-au terminat încărcările și nu mai încarcă cardurile, dar nu înțeleg ce se întamplă de nu le-a încărcat”.

„Mie nici până acum nu l-a încărcat și a trecut februarie, oare câți mai sunt ca mine?”

„Cardul de allimente nu se mai încarcă?”, sunt doar câteva dintre mesajele de îngrijorare despre cardurile de alimente.

Citește și: URZICILE, TRUFANDAUA ROMÂNEASCĂ. CÂT A AJUNS SĂ COSTE UN KILOGRAM? SUNT MAI SCUMPE DECÂT CARNEA DE PORC

Unde poți suna dacă nu ai primit banii pe cardul de alimente

Cei care se află în situația în care nu și-au primit banii pe cardurile de alimente, pot suna la numărul 031.9268. Serviciul este disponibil de luni până vineri între orele 10:00-14.00, a anunțat Ministerul Muncii.

De asemenea, românii care se confruntă cu această situație pot apela și la numerele de telefon oficiale ale companiilor emitente.

– Edenred: 021 301 33 03

– Sodexo: 021 204 46 64

– UP România: 0374 66 22 73.

Cardul de alimente permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție. Acest lucru se poate face prin apropierea cardului de terminalul POS.

Beneficiarii trebuie să știe că nu se pot retrage numerar de pe carduri, ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

Citește și: DE NECREZUT! CÂT COSTĂ 1 KG DE CARNE DE MIEL ÎN FEBRUARIE 2024, CU 2 LUNI ÎNAINTE DE PAȘTE