Ies la iveală noi detalii în cazul tentativei de asasinat a lui Donal Trump! Imaginea a fost făcută publică de oamenii legii abia acum. Iată ce s-a găsit lângă trupul Thomas Crooks, după ce l-a împușcat pe fostul președinte al Statelor Unite ale Americii!
Sâmbătă, 13 iulie 2024, Donald Trump a fost împușcat în timpul unui miting electoral în Butler, Pennsylavania. Fostul președinte al Americii a supraviețuit și a scăpat doar cu rană la ureche, glonțul lovindu-i urechea dreaptă. La scurt timp de la incident, atacatorul a fost identificat și omorât. În urma investigațiilor, anchetatorii au descoperit noi informații despre modul în care atacatorul, Thomas Matthew Crooks, a premeditat tentativa de omor a politicianului.
Poliția a descoperit două obiecte lângă corpul lui Thomas Crooks, în vârstă de 20 de ani, după ce acesta a fost împușcat în timpul unei tentative de asasinat asupra lui Donald Trump, sâmbătă, la un miting de campanie în Pennsylvania: un detonator la distanță și un telefon mobil.
Citește și: FEMEIA DIN SPATELE LUI DONALD TRUMP, COMPORTAMENT SUSPICIOS ÎN TIMPUL TENTATIVEI DE ASASINAT. CE FĂCEA
Postul local de știri WPXI a publicat o fotografie a scenei, în cadrul unui raport care detaliază mișcările lui Crooks înainte de atac. Obiectele au fost găsite de poliție la câteva minute după decesul său.
Se pare că telefonul mobil era același pe care Crooks îl folosise cu puțin timp înainte de a urca pe acoperișul clădirii American Glass Research și de a deschide focul asupra fostului președinte. Crooks a fost împușcat de un agent al Serviciului Secret după ce a tras mai multe focuri în direcția lui Donald Trump la mitingul din Pennsylvania.
Multiple law enforcement sources described the security operation in detail Tuesday, directly contradicting public statements from the U.S. Secret Service Director. https://t.co/kMAvEG22qD
— WPXI (@WPXI) July 16, 2024
Fostul președinte american a supraviețuit atacului, dar un participant a fost ucis și alți doi au fost răniți. Surse au declarat pentru WPXI că nu erau ofițeri locali de aplicare a legii în aceeași clădire, contrazicând afirmațiile făcute de directorul Serviciilor Secrete, Kimberly Cheatle.
Pentru a trece neobservat, tânărul și-a parcat mașina mai departe de locul unde se ținea mitingul. În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit în portbagajul mașinii un dispozitiv exploziv – care era conectat la un transmițător pe care îl avea asupra sa. Anchetatorii încă sunt în căutarea indiciilor care ar putea să scoată la iveală ce plănuia să facă cu materialul exploziv.
Până în prezent, anchetatorii nu au găsit nicio dovadă care ar putea ajuta la identificarea motivului său pentru care a plănuit tentativa de asasinat a lui Donald Trump. Colegii de clasă și vecinii acestuia îl descriu ca fiind un om liniștit, colegii de clasă amintindu-și de el ca de un elev bun, dar neadaptat în liceu.
Citește și: REGELE CHARLES I-A SCRIS LUI DONALD TRUMP, DUPĂ TENTATIVA DE ASASINAT ASUPRA FOSTULUI PREȘEDINTE AMERICAN