Sâmbătă, 23 decembrie 2023, în etapa cu numărul 18, meciul dintre Fulham cu Burnley s-a încheiat 0-2. Arbitra Rebecca Welch (40 de ani) a scris istorie în Premier League. Ce s-a auzit din tribune la primul meci oficiat de o femeie.
Rebecca Welch a fost delegată să arbitreze meciul din Premier League dintre Fulham – Burnley, scor 0-2. Potrivit presei irlandeze, arbitra a fost întâmpinată cu ovații și aplauze în momentul în care s-a anunțat că ea va oficializa meciul. Cu toate acestea, fanii din tribune și-au schimbat atitudinea la 180 de grade.
Oficial, Rebecca Welch a intrat în istorie ca fiind prima femeie care a arbitrat un meci din Premier League. Ea și-a început cariera de arbitru în 2010 și a fost desemnată să arbitreze un meci de EFL – Fotbal League Championship – în aprilie 2021. Welch a arbitrat un meci din Cupa Angliei la fotbal masculin în ianuarie anul trecut și a fost desemnată ca al patrulea oficial la meciul câștigat de Manchester United cu 1-0 la Fulham, luna trecută.
Sportiva în vârstă de 40 de ani a condus sâmbătă, 23 decembrie 2023, la Craven Cottage, meciul dintre Fulham și Burnley, pierdut de gazdele londoneze cu 2-0. Antrenorul celor din echipa Burnley, Vincent Kompany, și managerul lui Fulham, Marco Silva, au susținut-o pe Rebecca înaintea meciului de azi.
”Cred că o să fie mândră pentru reușita sa. Sunt multe femei – în general, dar și în joc în mod special- care vor vedea în acest moment o modalitate de a se realiza la cel mai înalt nivel. Oricum, eu sunt întotdeauna pro oricărei schimbări. Avem nevoie de acces la toate talentele disponibile, la cei mai buni arbitri din cea mai bună ligă din lume”, a declarat Vincent Kompany, antrenorul echipei Burnley, potrivit News.sky.
În timp ce deciziile sale erau analizate cu atenție de suporterii din întreaga lume, Rebecca Welch a arătat cartonașul galben la trei jucători, în timp ce arbitra primul său meci în prima ligă. Însă, pe parcursul jocului, fanii lui Fulham au început să strice ovații ironice la adresa oficialului : ”Habar nu ai ce faci”, s-a auzit în repetate rânduri din tribune. Revolta fanilor a pornit de când Rebecca a refuzat un penalty pentru Fulham.