Ce s-a ales de viața actorului Dan Bordeianu după ce a dispărut din lumina reflectoarelor. Cum arată acum, dar și cu ce se ocupă

Publicat: 20/08/2021 | 10:57

Actorul Dan Bordeianu a făcut furori alături de Adela Popescu. Cei doi au format cel mai invidiat cuplu al telenovelelor din anii 2000. Cum a ajuns actorul după 20 de ani în care nimeni nu l-a mai vazut pe micile ecrane. 

 

Dan Bordeianu s-a făcut remarcat în anii 2000 atunci când a jucat într-o serie de telenovele românești. Lumea îl cunoștea, iar numele lui era pe buzele tuturor. Puțini sunt cei care știu adevărul din culise : faima avea să vină la pachet cu sacrificii și compromisuri. (CITEȘTE ȘI: MARE BOMBA A FOST DETONATA DUPA 12 ANI – ADEVARUL DESPRE DESPARTIREA LUI DAN BORDEIANU DE ADELA POPESCU)

Unul din motivele pentru care Dan Bordeianu a renunțat la rolurile din telenovele a fost chiar avalanșa mediatică din acea vreme. Succesul fulminant de care se bucura venea la pachet cu o presiune mediatică pe care nu o mai întâlnise și care l-a făcut să se simtă sufocat: ”Eu am plecat dintr-un sistem în care eram sufocat de presă, și mă refer la faptul că munceam foarte mult și în clipa în care puteam să-mi trag și eu sufletul, eram anunțat că am zece interviuri. Pe bune? Devii roboțel și joci același lucru. Ăsta e și unul dintre motivele pentru care am renunțat, ajunsesem să joc același lucru”, a declarat actorul pentru Libertatea.ro

Actorul se dedică teatrului și își trăiește viața la țară

Anii au trecut, iar acum Dan Bordeianu se dedică în totalitate teatrului, dar și filmului. S-a retras în casa de la țară acolo unde și-a găsit echilibrul din toate punctele de vedere : ”Casa aia este venită dintr-un soi de nevoie a mea interioară, pe care uneori nici n-am știut că o am. Este o poveste începută de tatăl meu și ce poate fi mai frumos decât să o continui eu?Eu de 13-14 ani, de când stau acolo, n-am mai dormit o noapte în București, pentru că nu era acasă”, potrivit Libertatea.ro (CITEȘTE ȘI: DAN BORDEIANU, PRIMA DECLARATIE DUPĂ CE S-A SPUS CĂ VA DEVENI COLEG CU ADELA POPESCU…)

 

SURSA FOTO: Instagram.com, arhiva CANCAN