Ce s-a ales de surorile Cheeky Girls! Cum au ajuns să aibă o datorie de 55.000 de euro la un hotel din Londra
Cele două surori românce care au făcut furori cu melodia ”Cheeky Song” au povestit într-un interviu acordat publicației The Guardian, despre perioada lor de glorie, dar și despre problemele care le-a ”îngropat” cariera muzicală.
Într-un interviu acordat ziarului The Guardian, Gabriela a vorbit despre cum a ajuns alături de sora ei geamănă să participe în show-ul de talente din Marea Britanie, care le-a schimbat radical viaţa.
„Eu şi sora mea geamănă Monica am participat la audiţiile show-ului “, a declarat Gabriela.
Gabriela a vorbit şi despre datoriile pe care le-au avut de plătit după ce firma de impresariat cu care lucrau, Telstar, a dat faliment.
„Apoi, firma Telstar a intrat în faliment. Ne datora peste 1 milion de euro. A trebuit, însă, să muncim doi ani doar pentru a plăti datoriile cu care ne-au lăsat. De exemplu, am fost cazate opt luni într-un hotel din Londra, iar facturile nu au fost plătite. Reprezentanţii hotelului au venit la noi, cerând 55.000 de euro. Dar întotdeauna ne-am păstrat zâmbetul pe faţă, indiferent prin ce am trecut, pentru că suntem artiste. Am gustat scena şi ne-a plăcut. Oamenii ne spun că piesa noastră, dar şi coregrafia reprezintă pentru ei o amintire importantă a copilăriei, iar asta nu poate decât să ne bucure. Da, a fost votată cea mai proastă piesă din toate timpurile, dar cred că acesta este doar modul oamenilor de a spune că este, de fapt, cea mai bună piesă din toate timpurile“, a adăugat cântăreaţa.