Raluca Moianu a fost una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de televiziune din România. De când s-a retras din lumina reflectoarelor, blondina a încercat să îşi ţină viaţa privată cât mai departe de ochii curioşilor.
În urmă cu mai bine de 15 ani, Raluca Moianu avea un succes răsunător la Televiziunea Română, acolo unde prezenta emisiunea „Iartă-mă”. Aceasta a fost implicată în mai multe proiecte de-a lungul timpului însă nu au mai avut acelaşi succes.
Lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată în momentul în care soţul său a decedat.
În prezent, Raluca Moianu este o mamă singură, care se ocupă cu toată dragostea de creşterea şi educaţia fetei sale. Cele două au depăşit cu greu momente dificile prin care au trecut în iulie 2018, atunci când au aflat tragica veste. Marius Ancuța, cel mai bun prezentator de snooker din România, a încetat din viață la doar 50 de ani. Acesta a fost răpus de o boală incurabilă, ceea ce i-a provocat o mare suferință soției sale.
Cu ajutorul fiicei sale, Raluca Moianu a reuşit să treacă peste clipele de groază. La acel moment, fosta prezentatoare povestea că s-a confruntat cu depresia, însă şi-a revenit destul de repede pentru că fata sa avea nevoie de ea.
„Eu sunt o persoană veselă şi încerc sa rămân pozitivă. Cred că așa ne naştem, nu este doar autocontrol. Eu am o fetiţa de 14 ani, nu pot să îmi permit. Când ajungi să fii părinte singur, trebuie să mergi înainte. Depresia nu te întreabă. Dar te duci repede la psiholog şi trebuie să te dregi. Fiecare om are povestea lui, dar cred că dimineaţa te uiţi în oglindă şi spui că eşti fantastică. Iar energia pozitivă te ajută să primeşti un zâmbet. Atât de tare m-a încercat viaţa, că vreau să rămân pozitivă”, a spus Raluca Moianu în cadrul unei emisiuni de televiziune la care a fost invitată.
Sursă foto: Arhivă Cancan