Cine nu își aduce aminte de celebrul transsexual Naomi? Acum ceva timp era pe mare val, dar de la o vreme, a dispărut complet din lumina reflectoarelor. Nu a trecut prin momente prea plăcute și, vă spunem noi: i s-a schimbgat radical viața. Din păcate, în rău…
A încercat prin numeroase metode să se facă auzit și cunoscut, dar de fiecare dată nu a făcut altceva decât să dea greș. Celebrul transsexual Naomi s-a schimbat complet și, de când a dipărut din televiziune, dar și din atenția oamenilor, este de nerecunoscut. A participat de 13 ori la Festivalul Mamaia și tot de atâtea ori a avut parte de eșecuri. A fost pus la zid de foarte multe ori din cauza orientării sexuale pe care o are și și-a găsit refugiul în străinătate, acolo unde a încercat să se reinventeze și să-șli schimbe complet viața.
Potrivit informațiilor oferite de playtech.ro, Naomi nu a avut nici prea mare succes în dragoste și a rămas „cu buza umflată” și fără niciun leu în buzunar. Din cauza eșecurilor repetate din viața sa, Naomi a avut chiar și tentative de suicid. Prima dată și-a tăiat venele, iar mai apoi a luat o supradoză de medicamente, toate acestea pentru a-și pune capăt zilelor. S-a mutat în Suedia, dar nici acolo nu a avut prea mult succes, așa că, în prezent, nu se poate lăuda cu mare lucru. În anul 2014 s-a zvonit că Naomi a cunoscut, într-un tramvai din Germania, un bărbat, de care s-a îndrăgostit pe loc. De dragul lui și al poveștii de iubire pe care o trăiau, a renunțat la prostituție și chiar a încercat să-și câștige traiul printr-un loc de muncă decent.
În prezent, Naomi nu are niciun ban în buzunar și, mai mult de atât, iubitul i-a spus adio. În Suedia, acolo unde locuiește acum, se descurcă de pe o zi pe alta, mai notează sursa citată.