Ce s-a ales de micuța Ionela din telenovela „Inimă de Țigan” de la Pro TV. Cum arată acum, la 23 de ani, și ce face pentru bani

Publicat: 10/01/2022 | 18:27

O mai ții minte pe micuța Ionela din telenovela ”Inimă de Țigan” de la Pro TV? Cum arată acum Maria Panait, la 23 de ani, și ce face pentru bani?

Au trecut mai bine de 13 ani de când telenovela ”Inimă de Țigan” îi ținea pe telespectatori cu ochii lipiți de micile ecrane. În serial au jucat actori extrem de îndrăgiți de români, printre care Denis Ștefan, Andreea Pătrașcu, Gheorghe Dinică, Gheorghe Visu, Carmen Tănase, Florin Zamfirescu, Florina Cercel, Lucian Viziru, Nicoleta și Iuliana Luciu, Cabral Ibacka, Doinița Oancea, Natașa Raab, Octavian Strunilă, Dorel Vișan, dar și artista Loredana Groza.

Maria Panait a jucat, în telenovela ”Inimă de Țigan”, rolul Ionelei Mihai, nepoata lui Luca Stângaciu (interpretat de Vlad Zamfirescu).

Vezi și A DEVENIT CELEBRU GRAȚIE ROLURILOR DIN TELENOVELELE ”INIMĂ DE ȚIGAN” ȘI ”STATE DE ROMÂNIA”. CU CE SE OCUPĂ OCTAVIAN STRUNILĂ DUPĂ CE A RENUNȚAT LA ACTORIE

Cum arată acum Maria Panait, la 23 de ani, și ce face pentru bani

Aparițiile Mariei Panait în telenovela ”Inimă de Țigan” au fost extrem de apreciate de români. Însă, acum, cea care juca rolul nepoatei lui Luca Stângaciu, poziție interpretată de actorul Vlad Zamfirescu, a ales să se axeze pe un alt domeniu. Fiica Lizei Panait, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din țară, a ales să se retragă din lumea actoriei, cel puțin pentru moment, urmându-și studiile. În anul 2019, tânăra de 23 de ani era încă studentă la ASE, la un profil cu predare în limba engleză, și își continua cariera pe podium, ca manechin.

Maria Panait este preocupată de educația financiară, motiv pentru care a ales ramura Administrării Afacerilor: „Sunt studentă la Academia de Studii Economice (ASE), Administrarea Afacerilor cu predare în limba engleză. De mică am vrut să merg la ASE. Am ales această facultate fiind convinsă că mă va ajuta, lucru care s-a și întâmplat. Toată lumea are nevoie de educație financiară. Am zis că nu vreau să fiu model, dar nu am zis niciodată că nu aș vrea să fiu designer. Acum m-am decis”.

Maria Panait, fiica creatoarei de modă Liza Panait. Sursă foto: Facebook Maria Panait

Și mama ei a continuat, la momentul respectiv, spunând pentru dcnews.ro: ”Noi suntem într-un business unde sunt foarte multe probleme. Ea este martoră la tot: și când dăm ratele la credit, și când ne împrumutăm, și când nu avem bani, și când avem, și când dăm taxele la stat. Ea simte toate frământările acestea fiind acolo. Câteodată este normal să i se pară foarte greu pentru că nu este un business foarte ușor de făcut”.

Vezi și MOTIVUL PENTRU CARE NATAȘA RAAB, ACTRIȚA DIN CELEBRA RECLAMĂ ”PREA BUN, PREA CA LA ȚARĂ”, A DISPĂRUT DIN LUMINA REFLECTOARELOR

Sursă foto: Pro TV