Ce s-a ales de Magda Ciumac, după ce s-a despărţit de Tolea! Locuieşte într-un palat, în Italia
Acum câțiva ani, Magda Ciumac își expunea viața și problemele în fața telespectatorilor. Timișoreanca a ajuns celebră după ce și-a făcut publică viața personală și și-a dezbătut căsnicia cu luptătorul Tolea Ciumac, seară de seară, la televizor.
De atunci a trecut ceva timp, iar Magda s-a reorientat. După scandalurile în care a fost implicată s-a despărțit de Tolea și a luat-o de la capăt. De trei ani trăiește în Italia, alături de fiul ei Alexander și pare că și-a găsit liniștea. (CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ MAGDA CIUMAC ÎN COSTUM DE BAIE, DUPĂ CE A SLĂBIT 20 DE KILOGRAME!)
Magda Ciumac a renunțat la tot și a început o viașă nouă în Italia. În prezent, ea locuiește într-o casă mare, împreună cu fiul ei și încearcă să își refacă viața. Munca și copilul îi ocupă tot timpul, însă acest lucru nu o deranjează.
„Avem o casă foarte mare. Eu, oricum, nu am timp să mă plictisesc. Gătesc, calc, fac treabă multă! Îmi place să fie totul perfect! Am chiar o „problemă” cu curățenia! Casa mea arată impecabil. Nu există o scamă pe jos. La fel e și fiul meu, Alexander! Este „fixat”, ca mine!… Timpul meu este unul foarte încărcat… Am o fată româncă la curățenie, dar oricum îmi place să fac și eu.”, a declarat Magda Ciumac într-un interviu pentru ciao.ro.
Tolea nu păstrează legătura cu fiul său
Chiar dacă nu s-a recăsătorit, este clar că Magda Ciumac l-a uitat pe fostul soț, luptătorul Tolea și nici nu se mai gândește la el. Deși cei doi nu s-au despărțit în termeni amiabil, Magda a încercat să nu îl influențeze pe cel mic. Ea l-a învățat pe Alexander că indiferent de ce s-a întâmplat Tolea este tatăl lui și trebuie să respecte acest lucru.
Însă copilul nu ține legătura cu luptătorul și nu pare să îi simtă lipsa. La rândul lui, nici Tolea nu pare prea preocupat de Alexander. Acesta nu și-a căutat fiul și nu a vrut să facă parte din viața lui. (VEZI ȘI: IMAGINI ULUITOARE. TOLEA CIUMAC L-A BĂGAT ÎN SPITAL PE COSTIN MĂRCULESCU)
„Fiul meu, din păcate, nu mai păstrează legătura cu tatăl lui. Nu pentru că nu vrea, dar așa au decurs lucrurile. L-am educat și i-am spus că tatăl lui, bun sau rău, e tatăl lui. Are numărul lui, are conturile lui de socializare, când o să vrea să îl caute, o să fie decizia lui. Oricum, un tată, nu poate fi numit tată din moment ce îți cauți copilul de 4 ori în 14 ani aproape. Dar noi îi dorim numai bine…”, a mai spus Magda, pentru sursa citată.