Gloria Melu, în vârstă de 30 de ani, era doar o adolescentă atunci când a interpretat rolul Sofiei Drăgulescu, în celebrul serial Pariu cu Viața. După terminarea filmărilor, în anul 2015, actrița a luat o decizie radicală și a părăsit România.
Serialul Pariu cu Viața a fost un fenomen, iar trupa LaLa Band a cucerit milioane de oameni. Gloria Melu a fost una dintre actrițele care au luat parte la acest succes, alături de Alina Eremia, Dorian Popa, Sore, Cristina Ciobănași, Vlad Gherman și mulți alții. Deși era pe val în acea vreme, actrița a decis să părăsească România, în urmă cu aproape 10 ani.
Gloria Melu și-a continuat cariera de actriță și cântăreață, însă a făcut-o de parte de România. În 2015, după ce serialul fenomen a luat sfârșit, tânăra a plecat să își trăiască visul american. Acolo a dus-o destul de bine, a lansat câteva melodii și a jucat în piese de teatru. Așadar, nu a renunțat la partea artistică. Pe rețelele de socializare, Gloria se arată extrem de fericită. Împărtășește cu urmăritorii ei imagini din locurile superbe unde călătorește, iar viața în America îi priește.
„Oricine trăiește în California mai primește 10 ani de viață. Iar ceilalți 10 în plus aș vrea să îi petrec în New York”, a scris Gloria Melu, într-o postare pe Instagram.
California, New York, Massachusetts sau Florida sunt doar câteva dintre statele americane pe care actrița le-a vizitat. Pe rețelele de socializare, pare că își trăiește viața la maximum.
„Noi ne facem singuri basmele”, a scris tânăra într-o altă postare.
Deși este convinsă că nu va renunța niciodată la cariera artistică, tânăra a încercat și un alt domeniu, fiind o persoană care adoră provocările. Pasiunea pentru călătorii a dus-o spre turism, urmând și un master specializat.
„După ce s-a terminat proiectul cred că a început viața. Aveam 19 ani și cred că atunci am început să mă descopăr pe mine, să învăț despre mine ceea ce credeam că știu deja. Cred că în lumea asta e foarte important să îți găsești locul și eu l-am găsit pe al meu. Între timp am mai terminat un master, Administrarea afacerilor în Turism pentru că mereu am fost pasionată de călătorit. Mereu am fost un om care se adaptează repede noilor provocări. Nu înseamnă că renunț la muzică sau actorie, cred că nu o să pot niciodată să fac asta, dar cred că în această perioadă a vieții mele mă regăsesc mai mult într-un alt domeniu”, a declarat Gloria Melu, în urmă cu aproape doi ani, pentru welovemusic.ro.