Ce s-a ales de Gabriel Căsăneanu, românul care a câștigat aproape 1 milion și jumătate de euro la LOTO

Publicat: 29/01/2024 | 11:05
Gabriel Căsăneanu/ Sursa foto: Facebook

Viața lui Gabriel Căsăneanu a luat o întorsătură neașteptată atunci când a câștigat aproape 1 milion și jumătate de euro la LOTO. Află, în articol, ce s-a ales de unul dintre cei mai norocoși români, după 25 de ani de când s-a îmbogățit.

În anul 1999, Gabriel Căsăneanu lucra la un club din Irlanda, acolo unde plecase pentru o viață mai bună. A hotărât să joace o singură liră la Loto, iar asta s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune decizii. Biletul i-a adus un câștig de 1,1 milioane de lire irlandeze, adică aproximativ 1,4 milioane de euro. După 4 ani de la câștig, bărbatul din Bacău a făcut o schimbare majoră.

Citește și: CE VA FACE UN ROMÂN, MUNCITOR ÎN SPANIA, DUPĂ CE A CÂȘTIGAT 200.000 DE EURO LA LOTO: “ÎMI PLĂTESC DATORIILE”

Ce s-a ales de Gabriel Căsăneanu, românul care a câștigat la Loto

Gabriel Căsăneanu este unul dintre cei mai norocoși români! Muncea în Irlanda atunci când a câștigat aproximativ 1,4 milioane de euro la Loto. Bărbatul nu se aștepta la așa ceva, iar banii au fost o reală surpriză pentru el!

„Câştigul la loto a venit ca o surpriză în condiţiile în care eram la cumpărături şi mai aveam 2 lire în buzunar. Mi-am propus să îmi iau de o liră mandarine și de restul am jucat la loterie.”, a declarat Gabriel Căsăneanu în emisiunea ”ZF Investiţi în România!”.

Gabriel Căsăneanu/ Sursa foto: Facebook

Câștigul românului nu a fost deloc pe placul irlandezilor. Atunci, Gabriel Căsăneanu a trecut printr-o situație delicată. Bărbatul a mărturisit că a fost ținta unul val de reacții negative și timp de două zile a trăit un adevărat coșmar.

„A fost un moment neplăcut pentru că acolo a fost o reacţie foarte dură împotriva mea. Deja era un val negativ legat de imigranţii din Irlanda la vremea respectivă, aveau chiar un ministru de Justiţie care şi-a propus să elibereze ţara de imigranţi când a preluat mandatul.

Şi au fost două zile de coşmar cu tot felul de demonstraţii, că sunt străin, că nu am ce căuta acolo, că eram refugiat, că eram nu mai ştiu cum. A fost o situaţie delicată”, a mai povestit Gabriel Căsăneanu.

La 4 ani de la momentul fericit, câștigătorul a luat o decizie radicală. Acesta a hotărât să revină în țară, unde a înființat Compania Auto Moto Invest, în Bacău, reprezentant al mărcii Skoda. În plus, a construit și un showroom. Gabriel Căsăneanu deține și o rețea de spălătorii selfwash

Investițiile făcute de român nu au fost deloc la voia întâmplării. A folosit banii inteligent astfel că afacerile sale au succes și astăzi. Compania deținută de norocosul câștigător la Loto a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 33,5 milioane de lei.

Citește și: PROPRIETARUL A DAT-O AFARĂ DIN CHIRIE, IAR FEMEIA, DISPERATĂ, A JUCAT UN BILET LOTO. A CÂȘTIGAT O CASĂ DE 5 MILIOANE DE LIRE! „AM ÎNCEPUT SĂ TREMUR”