S-au scurs aproape 13 ani de când Doina Ocu, o tânără mămică greu încercată de viață, a reușit să câștige trofeul de la “Dansez pentru tine”! Pe celebrul ring de dans de la Pro TV, ea l-a avut alături pe jurnalistul Cosmin Stan și, sub îndrumarea unui coregraf iscusit, ei au obținut victoria în finala show-ului. Cei 50.000 de euro i-a folosit pentru tratamentul urmat de fiica ei, Iris, care suferă de autism infantil.
În afară de dorința de a face ca visul lor să devină realitate, Doina Ocu și Cosmin Stan au avut în comun și locul de proveniență: Constanța. În urmă cu ani buni, tânăra s-a mutat împreună cu familia în București cu chirie ca să o poată ajuta pe fiica sa, Iris. Când s-a înscris la “Dansez pentru tine”, ea era studentă în ultimul an la Facultatea de Finanțe Bănci din cadrul Universității Spiru Haret. La sfârșitul lui 2005, micuța sa prințesă a fost diagnosticată cu autism infantil. Din păcate, această maladie nu va putea fi vindecată în totalitate niciodată, însă, tânăra mamă și-a dorit să diminueze din suferința fiicei sale, care avea patru anișori în 2007.
În 2009, Iris a devenit surioara mai mare pentru fratele ei, Thomas. Cei doi se înțeleg foarte bine, iar Doina Ocu este foarte fericită de progresul fiicei sale după ce a obținut premiul de 50.000 de euro de la “Dansez pentru tine”. Cu toate acestea, ea nu publică poze cu minunile sale pe rețelele de socializare, însă, puteți vedea imagini exclusive cu Iris și Thomas în galeria foto a articolului.
“Între timp, familia noastră s-a mai mărit cu un membru, așa ca Iris are un partener de joacă (…). În prezent, îmi dedic 100% timpul copiilor și credeți-mă: nu mă plictisesc deloc… îmi ocupă tot timpul, toata viată, toată inima… Pe 2 aprilie a fost Ziua internationala de constientizare a autismului, această boală care trebuie cunoscută, care face parte, din păcate, din viața multor familii și, iarăș,i din păcate, este atât de puțin ajutată…”, a mărturisit Doina Ocu în cadrul unui interviu oferit în urmă cu cinci ani pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.
La un moment dat în trecut, Doina Ocu a renunțat la locul de muncă, iar singurul venit în familie era cel din partea soțului ei.
“(..). In continuare, facem terapie de recuperare, care a inceput odata cu terminarea concursului pana in prezent. Visul mi s-a implinit, la modul ca acum pot face aceasta terapie care atunci mi se parea un vis imposibil de atins. Iris a progresat si face progrese zilnic, toate in ritmul ei…. dar privind undeva…. la începutul terapiei, atunci cand Iris nu reusea sa reproduca verbal nici vocalele dupa tutore…. pot spune ca acum suntem mult departe…. dar, sigur, mai avem mult pana sa ne declaram recuperate… Terapia de recuperare este extrem de costistoare, asa ca banii de la concurs s-au consumat demult… dar acum suntem pe acest drum si sigur, nu ne vom opri”, a mărturisit Doina Ocu în cadrul unui interviu oferit în urmă cu cinci ani pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.