Ce s-a ales de Cristian Gog, câștigătorul sezonului 2 „Românii au Talent”. Unde lucrează acum, după ce a cheltuit cei 120.000€ de la Pro TV

Publicat: 23/08/2024 | 08:39
Ce mai face Cristian Gog

Ce a devenit mentalistul Cristian Gog, câștigător al sezonului 2 al emisiunii „Românii au talent”? Cu ce se ocupă în prezent?

Ce s-a întâmplat cu mentalistul Cristian Gog, câștigător al sezonului 2 de „Românii au talent”? Cu ce se ocupă în prezent? Acum 11 ani, Cristian Gog impresiona publicul cu abilitățile sale de magician.

Cristian Gog rămâne în același domeniu care l-a consacrat. Are propria firmă și lucrează ca magician, fiind invitat la spectacole, inclusiv internaționale.

„Sunt angajat la firma mea ca magician, nu e glumă, există în Codul meseriilor această profesie”, a declarat Cristian Gog.

Cristian Gog deține un site propriu unde își prezintă oferta ca entertainer. Pe lângă faptul că este mentalist și magician, el se ocupă acum și de hipnoză și povestiri.

Citește și: O mai ții minte pe Veronica, actrița care a cucerit inimile românilor? Cum arată și cu ce se ocupă Lulu Mihăescu, la 55 de ani

Cât costă un număr de magie susținut de Cristian Gog

Pe site se află și o listă de prețuri, indicând că se descurcă foarte bine financiar ca magician. Câștigătorul de la „Românii au talent” este de asemenea invitat la nunți. Un spectacol de scenă de bază, cu efecte clasice de mentalism și magie, costă cel puțin 1700 de euro pentru 30 de minute.

Un spectacol de 60 de minute, mult mai complex, care include și celebrul număr de la „Românii au talent” în care își oprește inima timp de 3-5 minute, costă 2500 de euro. Există și alte tipuri de spectacole, cu prețuri începând de la 800 de euro pentru aproximativ o oră.

După ce a câștigat emisiunea și premiul de 120.000 de euro, Cristian Gog și-a achiziționat propriul apartament, unde locuiește și acum cu soția și cei doi copii. De asemenea, a folosit o parte din premiu pentru a face diverse investiții în afacerea sa.

„Am cumpărat lucruri materiale și alte echipamente. Noi magicienii suntem ca niște copii mici, ne place să ne jucăm cu aceste mecanisme chiar dacă nu le arătam publicului.

De asemenea, am investit foarte mult în partea de materiale scrise”, a dezvăluit magicianul, pentru Adevărul.

Citește și: Cu ce probleme se confruntă Antonio Satîru din cauză că măsoară 2,20 metri. Cel mai înalt om din România a ajuns, la un moment dat, și pe patul de spital: „Am dat cu capul în…”