Ce s-a ales de Cristian Gog, câștigătorul Românii au talent 2012. Cu ce se ocupă în prezent, de fapt

Publicat: 14/10/2024 | 10:42

Cum este viața lui Cristian Gog în prezent? Din ce își câștigă banii în zilele noastre mentalistul care este cunoscut pentru că a câștigat marele premiu în sezonul 2 al celebrei emisiuni „Românii au talent”, în anul 2012? Cât trebuie să plătească persoanele care își doresc să vadă celebrul număr în viața reală?

Telespectatorii și jurații au fost uimiți de momentul pe care l-a avut atunci! A demonstrat că are abilități de mentalist, reușind să își reducă bătăile inimii mult, chiar până în punctul în care aparatul EKG nu le-a mai înregistrat. Nu numai că a a captat atenția publicului și a primit foarte multe voturi, ci a încasat și suma de 120.000 de euro.

Puțini știu că a păstrat legătura cu domeniul. Cristian Gog a decis să renunțe la spectacolele cu public larg, totul din cauza dificultăților logistice, preferând să se concentreze mai mult pe eveimente corporate. A rămas la fel de fidel pasiunii pe care o are, așa că activează în continuare ca magician, însă prin intermediul firmei pe care o deține.

Este important de precizat faptul că are spectacole chiar și în afara țării. Probabil că vă întrebați ce l-a determinat să nu mai participe des la astfel de evenimente. Cristian Gog a vorbit deschis despre acest subiect și a recunoscut că a avut multe momente în care s-a simțit incomodat de condițiile precare de care a avut parte în unele orașe. Este de părere că ar fi exagerat să ceară bani pe bilete în săli care nu se ridică la nivelul așteptărilor.

Citește și: Meseria ciudată pe care o are Cristian Gog, al doilea câștigător de la Românii au talent: „Nu e glumă, există”

Cât costă un spectacol făcut de Cristian Gog

Cristian Gog are parte de împliniri și atunci când vine vorba de planul personal, fiind tată a doi copii. Câștigătorul sezonului 2 de la „Românii au talent” nu a rămas concentrat numai pe arta mentalismului și a magiei, ci a preferat să descopere și alte domenii interesante, precum povestirile și hipnoza.

Își promovează serviciile pe propriul său site, acolo unde fanii pot afla detalii esențiale cu privire la tarifele spectacolelor. Vă întrebați cât costă un show? Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că doritorii trebuie să plătească 1.700 de euro pentru 30 de minute. Cei ce vor să vadă faimosul număr de la „Românii au talent” în viața reală trebuie să dea și mai mult. Prețul ar fi de 2.500 de euro pentu o oră.

Cu toate acestea, trebuie să precizăm faptul că există și opțiuni mai disponibile ca preț, începând chiar de la 800 de euro.

Citește și: Ce s-a ales de Cristian Gog, câștigătorul sezonului 2 de la Românii au Talent. Pe ce a „spart” toți cei 120.000 de euro primiți de la Pro TV, deși a fost acuzat că a trișat în marea finală