Ce rol are credința în viața lui Alfred Simonis: „De când am cunoscut-o pe soția mea…”. Președintele Camerei Deputaților le-a făcut parlamentarilor prima capelă ortodoxă

Publicat: 30/05/2024 | 18:55
Alfred Simonis, în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”

Alfred Simonis a fost invitatul special din episodul de săptămâna aceasta al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. Liderul Senatului a făcut dezvăluiri neștiute despre viața personală, cariera politică, dar și planurile de viitor. Printre multe altele, politicianul a vorbit despre importanța credinței în familia lui, dar și despre rolul lui Dumnezeu în reușitele sale. Președintele Camerei Deputaților a ținut să precizeze un lucru mai puțin știut de întreaga populație a României: că el a făcut prima capelă ortodoxă în interiorul Parlamentului!

Alfred Simonis a fost prezent în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, unde a vorbit pe șleau despre viața personală, planurile sale de viitor, rolul lui în politică, reușite și eșecuri. Liderul PSD Timiș a adus în discuție credința, mărturisind în fața tuturor că este o persoană apropiată de biserică și de Dumnezeu. Provine dintr-o familie credincioasă, la fel și soția lui. Tocmai pentru că Dumnezeu are un rol important în viața lui, președintele Camerei Deputaților a fost mereu aproape de biserică și de enoriași. Cel puțin, în județul Timiș, liderul Senatului a făcut multe demersuri spre investiții în sistemul religios.

CITEȘTE ȘI: ALFRED SIMONIS, „BĂIATUL RĂU” CARE LĂCRIMEAZĂ CÂND ASCULTĂ „RUGĂ PENTRU PĂRINŢI”. DEZVĂLUIRI EMOŢIONANTE LA ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

„Un rol important are Dumnezeu în viața mea. De mic am fost învățat cu acest lucru, însă de când am cunoscut-o pe soția mea, provin dintr-o familie extrem de credincioasă, și ea la fel. Sunt chiar mai apropiat de biserică, sunt unul dintre cei care insistă și am făcut demersuri importante, realizate pentru investiții în sistemul religios din Timișoara. S-au reabilitat zeci de biserici (…)”, a dezvăluit Alfred Simonis.

Alfred Simonis, în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”

Alfred Simonis, despre prima capelă ortodoxă din Parlamentul României

Se pare că nu s-a oprit doar la Timișoara. Politicianul a precizat că el a făcut prima capelă ortodoxă în Parlamentul României. Alfred Simonis a punctat faptul că țara noastră se număra printre puținele din Europa, unde nu exista o capelă în Parlament. Printre altele, liderul PSD Timiș a explicat cât de important este un loc de reculegere în Parlament, unde politicienii pot merge să se roage înainte sau după momentele tensionate, care apar inevitabil de multe ori.

”Sunt cel care a făcut prima capelă ortodoxă în Parlamentul României, dacă vă puteți imagina…Cred că eram unul dintre puținele parlamente din Europa care nu aveau capelă. Nu exista o capelă, în care să poți să mergi, să te reculegi, în măsura în care la câte rele se întâmplă pe acolo…încă suntem în formula de a organiza activitatea, că ne trebuie un preot care să vină acolo, încă lucrăm la protocol.

Deocamdată, ea a fost sfințită chiar de Patriarhul României, urmează în perioada următoare să fie deschisă în anumite intervale, mai ales în perioada activității plenului. Chiar mă gândeam că poate în anumite momente tensionate, înainte de momentele tensionate, pentru că le putem intui, să facem și câte un moment…să mergem cu toții la capelă, intrăm, ne reculegem, facem o rugăciune, ne ducem în plen (…)”, a continuat politicianul.

CITEȘTE ȘI: SALARII MAI MARI PENTRU PRIMARII DIN ROMÂNIA! EXPLICAȚIA LUI ALFRED SIMONIS: „N-O SĂ ADUCI OAMENI PERFORMANȚI DIN PRIVAT DACĂ NU-I PLĂTEȘTI BINE”

This browser does not support the video element.