Ce revenire la FCSB! Mihai Stoica a făcut marele anunț. „În ianuarie sper să se antreze cu echipa”
Mihai Stoica a anunțat că Ionuț Panțîru poate reveni la antrenamente în ianuarie 2013, după aproape doi ani de inactivitate, din cauza unei accidentări crunte. Fotbalistul are șanse bune să apară pe teren pe finalul returului.
Ionuț Panțîru s-a accidentat la genunchi pe 25 aprilie 2021, într-un meci cu Sepsi și a trecut printr-o intervenție chirurgicală complicată. De atunci, fundașul stânga nu a mai apărut în vreun joc oficial.
„O accidentare ciudată”
Nu a revenit nici la antrenamente, din cauza mai multor probleme apărute. Calvarul lui Ionuț Panțîru se apropie, însă, de final. Acesta ar urma să revină la ședințele de pregătire anul viitor, în ianuarie.
(VEZI AICI: CELEBRUL JUCĂTOR AL FCSB-ULUI, “ÎNLĂNȚUIT” ÎN PARCAREA DE LA LOFT MAMAIA DE O BLONDĂ INSISTENTĂ)
„Panţîru probabil că în ianuarie sper să se antreneze cu echipa. Stă de mult timp, e adevărat. O accidentare ciudată„, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Ionuț Panțîru are, astfel, șansa să joace pentru FCSB în partea a doua a acestui sezon.
Comunicatul FCSB-ului după accidentarea lui Ionuț Panțîru
„După cele două operații efectuate în Italia, în urma accidentării suferite anul trecut, Ionuț Panțîru a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală pentru condropatie rotuliană grad IV.
Jucătorul a fost operat, la Monza Metropolitan Hospital, de Dr. Ion Bogdan Codorean, care a efectuat un implant de cartilaj. Intervenția a fost un succes, perioada estimată de recuperare fiind de aproximativ șapte luni.
Clubul nostru este alături de Ionuț și îi dorește să revină cât mai curând pe terenul de fotbal!„, a anunțat, în 2021, clubul FCSB prin intermediul unui comunicat.