Ce reprezintă “regula celor 6 secunde”, care te ferește de COVID-19, pe durata pandemiei

Publicat: 08/04/2020 | 11:16

Doi oameni de știință recomandă “regula celor 6 secunde” pentru a reduce riscul de infectare cu COVID-19, care ar trebui urmată atunci când distanța de siguranță nu se poate aplica. Interacțiunile cu persoanele care au contractat virusul sunt mai periculoase în interior și la distanță mică.

VEZI AICI: BĂTRÂNII DIN CAPITALĂ SE ÎNGHESUIE LA COZI FĂRĂ A RESPECTA DISTANȚA OPTIMĂ. DE CE SE TEM OAMENII MAI MULT DECÂT DE CORONAVIRUS

Profesorul de chimie Joshua D. Rabinowitz și cercetătoarea Caroline R. Bartman vorbesc, într-un editorial în New York Times, despre importanța “cantității virale” la care se expun oamenii.

Ca și în cazul oricărei alte otrăviri, virușii sunt de obicei mai periculoși în cantități mai mari. Expunerile inițiale mici tind să ducă la infecții ușoare sau asimptomatice, în timp ce dozele mai mari pot fi letale”, precizează cei doi cercetători, adăugând că “nu toate expunerile la coronavirus sunt similare”.

ȚARA care alungă coronavirusul cu FUM și care nu a raportat niciun caz de infectare. Experții cred că autoritățile ascund adevărul

Intrarea într-o clădire de birouri în care cineva a fost infectat nu este la fel de periculoasă ca o oră petrecută în tren lângă acea persoană.

Trebuie să ne concentrăm mai mult pe evitarea infecțiilor cu încărcături virale mari”, deoarece “încărcătura virală afectează severitatea bolii”, spun ei.

Prin urmare, oamenii ar trebui să fie foarte atenți la expunerile lungi, precum o cafea într-un bar aglomerat, o vizită la bunica aflată în camera ei sau atingerea feței după un contact cu “cantități mari” de viruși.

Interacțiunile cu persoanele infectate sunt mai periculoase în interior și la distanță mica, iar doza crește odată cu timpul de expunere, anunță mediafax.ro.

VEZI AICI: LOVITURĂ DE TEATRU! CINE E DE FAPT „PACIENTUL ZERO” DE LA CARE A PORNIT PANDEMIA. A FOST INFECTAT PE 17 NOIEMBRIE 2019!

Interacțiunile care nu respect regula distanței de 2 metri, de exemplu când plătim la supermarket, ar trebui să fie scurte și ar trebui să fie de doar șase secunde.

În același timp, trebuie să evităm reacțiile exagerate de panică la expunerile la doze mici. Îmbrăcămintea și ambalajele pentru alimentele care au fost expuse unei persoane infectate par să prezinte un risc scăzut. Oamenii sănătoși care sunt împreună într-un supermarket sau birou se supun unui risc redus atâta timp cât își iau măsuri de precauție, precum purtarea măștilor chirurgicale și distanțarea de oameni”, susțin cei doi cercetători.

Cei doi cercetători sunt de acord că “izolarea totală a societății este cea mai eficientă modalitate de a opri răspândirea virusului, dar este o măsură costisitoare atât din punct de vedere economic, cât și psihologic”.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult