În urmă cu ani de zile, serialul La Bloc făcea ravagii. O mână de actori a reușit să dea viață unor personaje iubite de mulți români. Serialul nu se mai produce din anul 2007, însă este în continuare difuzat, iar românii îl urmăresc cu interes. Mihai Coadă, cel care l-a interpretat pe Nelu Curcă, a vorbit despre celebra producție, dar și despre relațiile pe care le-a păstrat sau nu cu foștii colegi.
Serialul La Bloc a cucerit România și deși producția acestuia s-a încheiat cu ani în urmă, celebrele personaje sunt urmărite cu interes și acum. De la momentul filmărilor a trecut mult timp, iar actorii au apucat-o pe căi diferite. Dintre aceștia, de menționat este Mihai Coadă, care după ce a încheiat proiectul a decis să își îndrepte atenția către viața religioasă.
Pe vremea când avea 50 de ani, Mihai Coadă a început filmările pentru serialul La Bloc. Acesta au durat 6 ani, iar după finalizarea proiectului actorul a decis să își îndrepte atenția către lumea religioasă. Acum, la 70 de ani, cel care i-a dat viață lui Nelu Curcă a vorbit despre perioada sa de glorie, dar și despre relațiile pe care le are cu foștii colegi.
Se pare că deși pe micile ecrane erau ca o familie, actorii serialului nu au păstrat legătura. În cadrul unui podcast, Mihai Coadă a dezvăluit că după ce a terminat serialul de la Pro TV a mai păstrat legătura doar cu Dragoș Moștenescu, cel care l-a interpretat pe Costel.
Filmând des împreună, cei doi s-au apropiat, așa că relația dintre ei a rezistat și în spatele camerelor de filmat pentru o perioadă. Însă, de restul colegilor, Mihai Coadă nu a mai auzit prea multe.
„Da, mă mai uit și acum la serial. Și îmi mai aduc aminte ce am făcut. Nu, nu am păstrat legătura cu toți. Eu fiind credincios și având o viață duhovnicească, ei erau din altă lume. Mie mi-a fost greu.
Mai colaboram cu Dragoș Moștenescu, pentru că eram un cuplu și ne mai amuzam de poante, care erau foarte frumos scrise. Cu ceilalți nu aveam așa o colegialitate. Nici nu aveam prea multe scene împreună, pentru că erau patru povestiri acolo. Nu prea aveam filmări cu ei. Am rezistat cu serialul pentru că m-am lăsat în mâna lui Dumnezeu”, a declarat Mihai Coadă, în cadrul podcast-ului realizat de Cătălin Măruță.
După ce a încheiat proiectul care l-a făcut faimos, Mihai Coadă a decis să își dedice viața credinței. Acesta s-a a retras la Mănăstirea Turnu, de lângă orașul natal, însă nu s-a călugărit.
„Voiam să mă călugăresc, îmi venea să-mi las meseria, Cătăline. Nu mai puteam s-o practic. Veneam de la filmări noaptea târziu şi nu mai puteam să mă rog. Ca actor, ocupi spaţiu din tine cu vieţile altor personaje. Aici e problema. Uneori, mulți actori confundă.
Uite, eu acum nu mai pot să scap de Nelu Curcă. Se întreabă lumea ce m-a făcut să mă retrag, că eram celebru, eram la PRO TV, aveam bani, ce m-a făcut să las totul şi să aleg viaţa duhovnicească? Conştiinţa m-a făcut. Dacă te adoarme conştiinţa, eşti un mort viu. Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe toţi, dar vrea să facă şi omul un pas. Omul să facă un pas şi El face o mie”, a mai spus Mihai Coadă.