Ce relație au Ilinca Vandici și Andrei Neacșu, la un an de la divorț. Pactul pe care l-au făcut cei doi
Ilinca Vandici (37 de ani) a vorbit despre divorțul de Andrei Neacșu. Cei doi au fost împreună timp de 7 ani și au împreună un băiețel – Zian (6 ani). În vara anului trecut, vedeta de la Kanal D și partenerul ei au decis să își vadă separat de viețile lor. În calitate de părinți, foștii soți au decis de comun acord să prioritizeze fericirea fiului lor și să rămână în relații decente. La aproape un an de la ruptură, vedeta a vorbit deschis și liber despre acea perioadă.
Ilinca Vandici a reușit să rămână discretă și să ”dea din casă” strictul necesar, cel puțin când a fost întrebată despre divorțul de soțul ei. În vara anului trecut, vedeta de la Kanal D și Andrei Neacșu și-au dat mâna și au convenit de comun acord să se despartă. Cei doi au fost împreună timp de 7 ani și sunt părinții lui Zian, un băiețel în vârstă de 6 ani.
Ilinca Vandici: ”Am avut procesul meu de doliu”
Se spune că timpul vindecă totul, însă, uneori, trecerea lui nu este suficientă. După divorțul de tatăl copilului ei, Ilinca Vandici și-a dat voie să simtă durerea, a acceptat-o și a integrat-o ca parte din viața ei. Nu a fugit de consecințele unui divorț, nu și-a reprimat nicio trăire și a încercat să ia fiecare decizie cu claritate, însă nu înainte de a trece prin perioada de doliu, de înțelegere, acceptare și vindecare.
„E normal ca o separare să fie dureroasă și e foarte sănătos să accepți acea stare, acele emoții, să le înțelegi, nu să disimulezi… Disimularea îți poate aduce posibilitatea să te scoți din starea care nu-ți place pentru un timp, însă acea stare nu dispare, rămâne acolo cu tine oriunde te-ai duce și orice ai face. Ba mai mult, poți chiar să o îngropi, dar asta te va duce la îngreunarea bagajului cu emoții reprimate și, la un moment dat, când poate te aștepți cel mai puțin, ele vor ieși toate la suprafață. Deci, cea mai bună alegere ar fi să îți iei deciziile cu claritate, să ți le asumi cu maturitate și să accepți, cu blândețe și toleranță pentru tine în primul rând, ce vine după… Am avut procesul meu de doliu, de înțelegere, de acceptare și vindecare. Nu a fost ușor, însă nici nu aș vrea să dramatizăm”, a declarat Ilinca Vandici.
În ceea ce privește relația pe care o are cu Andrei Necșu – după divorț- vedeta de la Kanal D a mărturisit că atât bunicii paterni, cât și fostul ei soț sunt prezenți în viața copilului lor. De dragul fiului lor, Ilinca Vandici mărturisește că vor respecta cu sfințenite îndatoririle de părinți, vor fi necondiționat alături de Zian și vor luat de comun acord fiecare decizie în ceea ce privește viața celui mic.
„În ceea ce ne privește, Andrei e prezent în viața copilului, bunicii paterni și mama mea, de asemenea, și da, am apelat și la ajutorul unei bone pentru momentele în care e necesar. În majoritatea timpului, sunt alături de copilul meu, și e minunat să fie așa. Am fost și sunt prezentă fizic, emoțional, spiritual în viața lui și ne bucurăm împreună de toate etapele evoluției sale. Ne-am creat amintiri superbe, ritualuri, momente frumoase și ne trăim viața în armonie, iubire și înțelegere”, a mai spus Ilinca pentru Viva.ro.