Ce relație are Mirela Vaida cu soacra sa și cum și-a cunoscut soțul: „Mă rugam. Doamne, dă-mi și mie…”
Ultima ediție a podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene” a fost una interesantă, ce a avut-o ca invitată pe celebra Mirela Vaida. În cadrul unei discuții sincere, vedeta Antena 1 a făcut mărturisiri interesante despre viața ei și relația fericită în care se află de mai bine de 19 ani. Prezentatoarea de la Acces Direct și-a cunoscut soțul în anii facultății și a vorbit despre evoluția poveștii lor de iubire, dar și despre soacra sa. Cum a apărut partenerul Mirelei Vaida în viața sa?
Sâmbătă, 9 noiembrie, la ora 19:00, pe canalul de Youtube „ALTCEVA cu Adrian Artene”, a avut premiera o nouă ediție a podcast-ului, în care în rolul de invitat a fost celebra Mirela Vaida. Ediția a fost una specială, în care vedeta a făcut mărturisiri neașteptate despre viața sa personală și relația de 19 ani pe care o are cu soțul ei. Cum și-a întâlnit aceasta alesul?
(CITEȘTE ȘI: Mirela Vaida a izbucnit în lacrimi în podcastul în care a vorbit despre părinții ei: „Vreau să o spun aici, la tine!”)
„Mă rugam. Doamne, dă-mi și mie…”
În cadrul podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, Mirela Vaida a vorbit, printre altele, și despre povestea frumoasă de dragoste pe care o trăiește încă de pe vremea când se afla pe băncile facultății. Vedeta Antena 1 are la activ 19 ani de relație și 15 ani de căsnicie și nu își vede viața fără soțul său. Cei doi s-au întâlnit în urmă cu multă vreme și au crescut împreună.
Mirela Vaida a dezvăluit că începuturile relației au fost unele cu năbădăi, mai ales pentru că la acea vreme prezentatoarea de la Acces Direct era mult mai vulcanică, iar la fiecare ceartă punea în scenă un adevărat show. Însă, cei doi parteneri au reușit să se înțeleagă reciproc și să își găsească drumul împreună. De asemenea, Mirela Vaida a mai dezvălui că a avut noroc de o soacră bună, cu care se înțelege de minune.
„El m-a cunoscut de la 23 de ani, din anul patru de facultate, deci mă știe cu toate, cu bune și cu rele. Și el îmi spune că acum încă sunt varianta bună, să vezi cum eram acum 19 ani. Adică atunci când ne certam, eu mă dădeam jos la semafor, din mers, și nici nu îi închideam portiera. Trebuia să țină în spate coloana și să se dea jos să închidă el portiera. Cam așa eram, un cal nărăvaș. Mi-a mai rămas puțin, de farmec, e păcat să renunțăm. Dar și mențin relația.
Am o soacră molcomă, dar ferească Dumnezeu să se enerveze și ea. Așa sunt. Nervul ăsta îl am de la ai mei. Mama mea și acum e la fel, tata e mai rău acum la 70 de ani. E mai rău în sensul de mai zbir. Nu stă o secundă locului”, a declarat Mirela Vaida, în cadrul podcast-ului.
De asemenea, Mirela Vaida a mai povestit că Dumnezeu este cel care i l-a scos în cale pe cel care i-a devenit soț. Vedeta este o fire credincioasă, iar în vremea facultății, atunci când toate colegele ei aveau câte un iubit, ea s-a rugat ca divinitatea să îi trimită și ei un băiat bun. Rugăciunile i-au fost ascultate, iar în doar câteva luni l-a cunoscut pe cel alături de care și-a întemeiat o familie.
„Eram în facultate, în ultimul an, și toate colegele mele aveau un iubit. Și se duceau cu barca prin Cișmigiu, le conduceau acasă. Eu nu aveam pe nimeni. Și mă duceam la mânăstire, la Sfântul Elefterie, că e vis-a-vis de Drept. Și ziceam: «Doamne, dă-mi și mie un băiat bun. Să mă iubească, să ma ducă și pe mine în Cișmigiu cu barca».
La șase luni l-am întâlnit pe soțul meu. Și primul lucru a fost: Dacă nu mă duci în Cișmigiu cu barca… Și m-a dus. Am scăpat și vâslele. Și zic: Gata! Doamne l-am găsit, mulțumesc. Întotdeauna m-am rugat la Dumnezeu pentru orice. Pentru copii, că au venit greu. La fel numai cu rugăciune am reușit, că altfel nu mă linișteam. Dumnezeu m-a ajutat în cele mai grele momente”, a mai spus Mirela Vaida.
Podcastul integral poate fi vizionat aici:
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.
(VEZI ȘI: Legătura dintre Mirela Vaida și Ozana Barabancea! Puțini fani știu asta despre cele doua)
This browser does not support the video element.