Ce regulă a încălcat Kamara la Survivor. Producătorii show-ului vor lua foc. „Am ascuns-o în tocul de la ochelari”

Publicat: 25/07/2024 | 20:57

Odată cu lansarea noii sale piese, care a fost compusă chiar în timpul participării la Survivor, Kamara face mărturisiri nespuse până acum. Artistul a povestit cum a fost refuzat în momentul în care a cerut un pix pentru a scrie versurile pe care le avea în minte și cum apoi a uitat brusc totul, probabil de la lipsa de mâncare și de odihnă în condiții decente. Vedeta a ajuns ulterior să încalce regulile și să ascundă un creion și o bucată de hârtie pe care-și notase niște idei.

Kamara a lansat o nouă piesă, „Allez Dance”, a cărei poveste este cât se poate de interesantă. Artistul a compus-o chiar în timpul participării sale la Survivor, doar că, la un moment dat, a uitat complet versurile!

Kamara dezvăluie ce regulă a încălcat la Survivor. Sursa: Instagram.com/Kamara

„Piesa Allez Dance are o poveste foarte interesantă. Am compus-o în condiții vitrege,  atunci când eram la Survivor pe insulă. În săptămâna a treia cred, mi-a venit ideea. Și am început să scriu în mintea mea, pentru că nu aveam cu ce să scriu fizic. Nu aveam foaie, nu aveam pix. Și deci practic îmi era imposibil să scriu versurile. A trebuit să le ordonez în mintea mea: strofa – refren – solo, și apoi să pot să le fredonez în mod constant, zi de zi, ca să nu le uit”.

„M-am rugat acolo”

M-am rugat acolo să mi se dea un pix și o foaie. Mi s-a spus că nu se poate, pentru că astea sunt regulile concursului. Le-am respectat ca atare. Am fredonat piesa zi de zi de zi, până aproape de săptămâna a zecea, când s-a întâmplat să mă trezesc și nu mai aveam piesa în cap. Dispăruse brusc, cu tot cu linie și versuri”, a povestit acesta.

(CITEȘTE ȘI: KAMARA, EX-CONCURENTUL DE LA SURVIVOR, MITRALIAZĂ SHOW-URILE POWER COUPLE ȘI INSULA. “NU AM VĂZUT NICIO EMISIUNE!”)

„Nu mai țineam minte nimic. Am intrat în panică”

Mai mult, artistul nu ascunde faptul că a fost nevoit să încalce o regulă de bază de la Survivor. Acesta a găsit un creion și o hârtie pe care le-a ascuns în tocul ochelarilor, pentru a nu i se confisca.

„Nu mai țineam minte nimic. Probabil de la lipsa de mâncare, de odihnă în condiții decente, de la stresul competițional, de la tot fenomenul Survivor în sine, am uitat piesa. A fost o mare panică, după care am căutat să mi-o aduc aminte. Și m-am chinuit vreo patru zile, până să revină piesa la mine. Și iar am început s-o fredonez toată ziua”.

(NU RATA: A ȘTIUT TOT CE SE VA ÎNTÂMPLA LA SURVIVOR ALL STARS! KAMARA RUPE TĂCEREA: ”DACĂ ERAM ACOLO, O JUCAM FRUMOS!”)

„Îmi era teamă să nu mi le găsească echipa de producție și să mi le ia”

„De data aceasta am avut un mare noroc. Mă plimbam acolo la Survivor, pe un traseu unde se filma una dintre probe. Și am gasit o bucățica de creion, cu care probabil trasau acolo unele lucruri. O bucățică mică de creion. Am luat-o și am băgat-o în buzunar. Și am găsit tot acolo, în acelasi timp, pe jos, o bucată de la un sul de hârtie. Când am avut ocazia, m-am ascuns și mi-am scris repede, repede, repede în junglă, versurile. Le-am pus în tocul meu de la ochelarii de vedere. Și acolo am lăsat versurile până am ajuns la București pentru că îmi era teamă să nu mi le găsească echipa de producție și să mi le ia. Și am tot fredonat linia. Și n-am mai uitat-o.

Când am ajuns la București, m-am dus la Ralflo la Studio și împreună cu el am făcut piesa. Practic el a făcut producția muzicală. A existat o primă variantă. Nu am lansat-o atunci pentru ca n-am simțit că e momentul propice. Iar acum, în 2024, am tras din nou vocile pe un nou Intrumental creat tot de Ralflo. Și iată ce a ieșit. Allez Dance… Haideți la dans”, a adăugat acesta.