Mioara Velicu a povestit adesea că a moștenit vocea unică de la mama sa. Cântăreața și-a dorit mereu să ducă mai departe acest dar, chiar dacă nu l-a “cizelat” cu studii de specialitate. Deși fiica ei are ureche muzicală, nu și-ar fi dorit însă nicio clipă să facă parte din lumea folclorului românesc. Drept urmare, a stat departe de lumina reflectoarelor.
Speranța s-a stins cu greu pentru Mioara Velicu, întrucât interpreta și-a încercat norocul inclusiv cu nepoata sa. Rezultatele însă nu au fost așa cum și-a dorit.
Lipsa curajului de a cânta pe scenă ar fi determinat-o pe nepoată, ca și pe fiică, de altfel, să refuze propunerea Mioarei Velicu.
(VEZI ȘI: CUM A AJUNS MIOARA VELICU ÎN ELITA MUZICII POPULARE, FĂRĂ STUDII MUZICALE)
Deși anii au trecut, talentul nu s-a răspândit mai departe în familia cântăreței. Ceea ce i-a adus, bineînțeles, doar sentimente de regret cunoscutei artiste.
„Din momentul în care am devenit mamă, mi-am dorit ca fata mea să cânte alături de mine, dar nu s-a întâmplat așa. Când am devenit bunică, aceeași dorință mi s-a înfiripat în suflet.
Am încercat, dar și nepoata mea și-a ales o altă cale. Nu au acel curaj… Deși au moștenit talentul, ele știu că nu ar fi putut face totul mai bine ca mine”, a mărturisit Mioara Velicu, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.
În aceeași emisiune, Mioara Velicu a mai povestit că un alt mare regret este că nu a îmbrăcat rochia de mireasă, din cauza unor prejudecăți ale vremii.
(VEZI AICI: CUM A INFLUENȚAT-O GURA LUMII PE MIOARA VELICU? ”ÎMI PARE EXTRAORDINAR DE RĂU!”)