Ce reacție neașteptată a avut o casieră din Iași după ce a văzut că unui client îi tremurau mâinile când număra banii
Atunci când vorbim despre normalitate – și despre tot ceea ce ar trebui să nu fie o surpriză în viața de zi cu zi -, descoperim foarte multe exemple negative care transmit doar că am uitat să ne comportăm firesc și considerăm… nefirescul ca fiind la ordinea zilei.
Un bărbat care stătea la coadă, după ce făcuse cumpărături într-un magazin din Iași, a observat că în fața sa se afla un domn care se pregătea să plătească după ce îi fuseseră scanate produsele. A așteptat, răbdător, ca acesta să numere banii, numai că mâinile respectivului tremurau atât de tare, încât nu putea să facă socoteala exactă. Știind că așteaptă și alți clienți pentru a plăti produsele la casă, omul și-a cerut scuze, atât celui din spatele său, cât și casierei. Spre surpriza bărbatului care aștepta la coadă, casiera nu s-a enervat, ba chiar a avut răbdarea de a aștepta până când clientul căruia îi tremurau mâinile a reușit să numere banii. Mai mult, aceasta a spus și ”am uitat să ne iubim unii pe alții”. Iată cum normalitatea ne surprinde, încă o dată, așa cum s-a întâmplat de foarte multe ori.
”Produsele acestui domn au fost scanate… S-a uitat scuzat la mine și a început să scoată banii din buzunar. A făcut câteva greșeli și început să se încurce. Uitându-se la mine, mi-a spus: “Îmi pare atât de rău”. Mâinile și vocea îi tremurau. Angajata magazinului, i-a spus: “Nu este o problemă, domnule, vom face asta împreună”. El a continuat să-și ceară scuze amândurora, chiar dacă îl asiguram că este în regulă. M-am uitat la angajata magazinului și i-am spus: “Mulțumesc, fiindcă ai avut răbdare cu el”. Ea clătină din cap și îmi răspunde: “Nu ar trebui să-mi mulțumești. Din păcate, am uitat să ne iubim unii pe alții”?”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a grupului ”Ești din Iași dacă…”.
”Ne-am dezumanizat…”
Internauții au reacționat, firește, în fața unei asemenea întâmplări, unii dintre ei fiind suprinși de atitudinea vânzătoarei, alții considerând că așa ceva nu se poate întâmpla în România.
”Adevărul e că ne-am dezumanizat, nu mai ținem cont de nimic ….a fi om, e lucru mare!!!⛾?♂️”, ”Eu merg pe ideea că dacă nu pot face un bine să încerc să nu fac nici rău !!”, au fost două dintre comentariile postate de cei care au accesat respectiva pagină de socializare.