Simona Halep a revenit în România, unde urmează să facă un RMN pentru a afla cât de gravă este accidentarea la spate, care a împiedicat-o să facă performanță la turneele de la Wuhan și Beijing.
Pe aeroportul Otopeni, sportiva noastră a fost așteptată de mai mulți jurnaliști, iar unul dintre aceștia a întrebat-o dacă va participa la referendumul de pe 7 octombrie.
Simona Halep a ascultat atentă întrebarea jurnalistului, însă a preferat să nu ofere vreun răspuns. A zâmbit, după care, imediat, a plecat din fața reporterilor. A pus capăt rapid întâlnirii cu presa și s-a retras spre casă.
“Nu ştiu exact ce am, am dureri la spate, mâine voi face un RMN şi sper să nu fie ceva grav. Acum sunt mult mai ok, am fost puţin mai stresată, mâine voi şti mai multe. Eu am fost foarte pregătită înainte să plec, m-am antrenat foarte bine înainte de US Open, pentru că am fost dezamăgită acolo, însă la Wuhan mi s-a blocat spatele şi mi-a fost greu să joc. A fost greu, am jucat meciuri şi la Wuhan, durerea s-a dus în picior. Prioritatea este să-mi revin şi sper să pot juca următoarele turnee”, a declarat Simona Halep, referitor la accidentarea care o chinuie de mai multe zile.