Ce poți să pățești dacă mănânci ciocolata Dubai. Riscurile sunt uriașe

Publicat: 10/10/2024 | 17:05
Sursa foto: Profimedia

Ciocolata Dubai a devenit recent un adevărat fenomen internațional, după ce o femeie însărcinată și-a transformat pofta de dulce într-o creație culinară deosebită. Aceasta combinație inedită de ciocolată neagră, fistic și cataif a cucerit rapid iubitorii de deserturi, inclusiv în România, unde prețul de aproximativ 100 de lei pentru o tabletă nu a descurajat fanii, aceștia stând la cozi impresionante în fața magazinelor.

Popularitatea acestui desert exotic poate fi atribuită gustului său unic și combinației rafinate de ingrediente. Crema de fistic, ce reprezintă o mare parte din ciocolată, oferă o textură bogată și aromată. Totuși, pe lângă deliciul pe care îl oferă, fisticul aduce cu sine și câteva avertismente pentru sănătate.

Citește și: REACȚIA VIRALĂ A LUI CULIȚĂ STERP DUPĂ CE A MÂNCAT CIOCLATĂ DUBAI, PENTRU PRIMA OARĂ: ”ZICI CĂ E RUMEGUȘ”

Ce riscuri sunt dacă mănânci ciocolata Dubai

Ciocolata Dubai a devenit atât de faimoasă încât acum o găsești aproape peste tot în România, nu doar în magazinele de lux sau mall-uri. Popularitatea sa a crescut atât de mult încât mulți români au început să o prepare chiar acasă, folosind rețete adaptate.

Deși fisticul este o sursă bună de grăsimi sănătoase și nutrienți esențiali, cum ar fi proteinele și fibrele, consumul excesiv de fistic poate avea efecte nedorite. Acesta conține mult sodiu, în special dacă este sărat, ceea ce poate crește riscul de hipertensiune dacă este consumat în cantități mari. În plus, fiind bogat în calorii, fisticul trebuie consumat cu moderație, mai ales pentru cei care doresc să își mențină greutatea.

Un alt aspect de luat în considerare la fistic este conținutul ridicat de fosfor, care poate pune presiune pe rinichi în cazul persoanelor cu afecțiuni renale. De asemenea, cei care suferă de sindromul intestinului iritabil (IBS) ar trebui să fie precauți, deoarece fisticul este bogat în FODMAP-uri, care pot provoca balonare și disconfort abdominal.

În plus, alergiile reprezintă un risc serios, fisticul fiind parte din familia fructelor oleaginoase. Persoanele cu alergii la nuci sau alune trebuie să fie atente la consumul acestui ingredient sau a oricăror produse care pot conține urme de fistic, din cauza riscului de reacții alergice severe.

Deși ciocolata Dubai încântă papilele gustative și este un desert de lux, trebuie consumată cu moderație, ținând cont de eventualele riscuri pe care le poate implica.

Citește și: O SIMPLĂ POFTĂ DE GRAVIDĂ A NĂSCUT UN IMPERIU DE MILIOANE: CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE CIOCOLATEI CARE I-A BĂGAT PE ROMÂNI ÎN DELIR