În cadrul emisiunii lui Dan Diaconescu, fostul premier al României, Viorica Dăncilă, a oferit recent detalii despre situația sa financiară și despre deciziile economice din perioada mandatului său. Printre aspectele discutate s-au numărat veniturile sale ca europarlamentar și ca prim-ministru, pensia pe care o va primi și reformele salariale implementate în domeniul sănătății și educației.
O realizare majoră pe care fostul premier o subliniază este creșterea salariilor medicilor, o măsură menită să combată exodul personalului medical către alte țări europene. La acea vreme, nivelul scăzut al salariilor din sănătate a condus la un deficit sever de specialiști, iar Dăncilă susține că o soluție viabilă a fost oferirea unor salarii de aproximativ 4.000 de euro pentru doctori. Această creștere semnificativă ar fi fost rezultatul consultărilor cu directorii de spitale și liderii din domeniu.
După ce a ocupat funcția de europarlamentar, Viorica Dăncilă a devenit prim-ministru, o schimbare care i-a adus un venit lunar considerabil mai mic. Ea a menționat că, deși va primi o pensie de europarlamentar, aceasta va fi diminuată din cauza faptului că nu și-a încheiat mandatul la Bruxelles. Pe de altă parte, pensia sa ca fost premier va fi parte din sistemul de pensii din România, fiind calculată pe principiul contributivității.
De asemenea, fosta șefă a guvernului afirmă că a dublat pensiile românilor și a majorat veniturile în alte sectoare-cheie, cum ar fi învățământul și poliția. Ea consideră că aceste măsuri au fost implementate într-o perioadă cu inflație scăzută, fapt ce a permis creșterea puterii de cumpărare. Spre deosebire de situația actuală, fosta prim-ministră subliniază că, în prezent, deși pensiile și salariile cresc procentual, inflația ridicată anulează beneficiile pentru populație.
Dan Diaconescu: Ce salariu aveați ca europarlamentar și ce salariu aveați ca premier după aceea?
Viorica Dăncilă: Păi ca europarlamentar aveam în jur de 7.000 de euro și ca prim-ministru 2.000 și un pic, 2.100 de euro.
Dan Diaconescu: Deci ați pierdut și la salariu, cum se zice?
Viorica Dăncilă:Am pierdut și la salariu, am pierdut și pensia și tot.
Dan Diaconescu: Nu o să mai aveți pensie de europarlamentar?
Viorica Dăncilă:Ba da, dar diminuată, că nu mi-am trimis, nu mi-am terminat mandatul.
Dan Diaconescu: Și o să aveți și pensie ca fost prim-ministru?
Viorica Dăncilă:Nu, asta va intra la pensia din România. iar pensia de europarlamentar este separată, iar la europarlamentar pensia este cu contributivitate.
Dan Diaconescu: Deci nu o să aveți un fel de pensie specială, cum se discută acum, să se taie sau nu. Fiindcă acum ajungem la o problemă. În sufletele spectatorii mă ajută în realizarea emisiunii și spun că dumneavoastră sunteți cea care a dublat pensiile românilor, așa e? Adică le-ați mărit. Știu că ați mărit la doctori.
Viorica Dăncilă: La doctori le-am făcut 4.000 de euro. Atunci era o problemă foarte mare. Exodul de medici era… Extraordinar. Și atunci m-am gândit că nu pot să-i țin în România decât dacă le dau un salariu comparabil cu cel din afară. Și am adunat toți directorii de spitale, a venit doamna Monica Pop, toți medicii. Și atunci le-am făcut salariul 4.000 de euro. Dar am mărit și în învățământ, am dublat pensiile, am mărit și la polițiști, peste tot. Pentru că am căutat poate a fost lucrul unde trebuia să măresc mai mult sau poate au fost domenii în care am dat prea puțin. Dar am dat și în același timp am crescut puterea de cumpărare. Pentru că în acel moment inflația era foarte mică și crescând salariile oamenii puteau cumpăra mai mult. Acum degeaba crești. Spui că am crescut la pensii cu 15%. Păi dacă produsele cresc cu 40%, oamenii n-au cum să descurce.
Dan Diaconescu: Sunteți o femeie bogată? Aveți bani mulți în cont?
Viorica Dăncilă: Nu. Nu. Sunt o femeie care, dacă vă uitați acum într-o declarație de avere, nu are depozite, ci are datorii către bancă. Am cumpărat un apartament în București și a trebuit să fac un împrumut la bancă. V-am spus, am fost oameni care am trăit din salariile noastre.
Pe plan politic, relația sa cu fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a fost una complexă, întrucât colaborarea dintre cei doi a cunoscut momente de divergențe. Dăncilă recunoaște că a avut o relație de colaborare profesională cu Dragnea, încă de pe vremea când acesta activa în alt partid politic, dar evoluția evenimentelor politice a dus la o ruptură în relația lor profesională.
Dan Diaconescu: Ați spus puțin mai devreme că n-ați mai vorbit cu Liviu Dragnea de atunci, mă rog, de la acele ceziuni în în declarații, ați vrea să vă împăcați cu dânsul? Din câte știți, la dânsul cu dumneavoastră…
Viorica Dăncilă: Nu știu absolut nimic, dar să știți că eu nu sunt un om care se simte bine atunci când are o divergență cu cineva. Sunt un om care ține la consens, un om care întotdeauna și-a dorit consensul. Și cred că nu e bine această dușmănie, această ură pe care o vedem acum, atât de accentuată în societatea românească, cred că nu face bine. Și cred că dialogul poate rezolva foarte multe lucruri.
Dan Diaconescu: Dumneavoastră vă știați cu el dinainte, din Teleorman, din tinerețe?
Viorica Dăncilă: Da, da, da. Din tinerețe. Deci am intrat în politică prin 1996. Nu am vrut să fac o carieră politică. Am vrut să-mi continui cariera pentru care m-am pregătit. Am intrat în 96 și l-am cunoscut pe dânsul în 2000. Dar era la PD. Dânsu a venit la, în 2004 mi se pare că a venit la PSD. Nu mai știu exact. Și de atunci l-am cunoscut pe dânsu, dar am avut relația dintre președinte de județ și președinte de oraș, președinte la Videle. Dânsu era din zona Turnu-Măgurele, acolo avea mai multe cunoștințe. Zona Videle era o zonă mai mult pe PDL, iar eu eram președinte la zona Videle.
Dan Diaconescu: Și ruptura dintre dumneavoastră și dânsul final a fost atunci când ați acceptat paza de la SPP și el n-a fost de acord?
Viorica Dăncilă: Nu, nu, nu. Deja erau foarte multe lucruri care mă sunea de multe ori și îmi spunea vrei să faci asta, vrei să nu știu ce, vrei să… Deci erau informații pe care le primea de la unii care aveau tot interesul ca să nu fie o înțelegere între mine și președintele partidului.
Citește și: MEDANA, SOȚIA LUI ALIN OPREA, DEZVĂLUIRI PICANTE! CUM A DAT CU PICIORUL UNUI MILIONAR NORVEGIAN