Ce pensie are Cornel Palade? Actorul încasează lunar de la stat o sumă surprinzătoare: „Am atât cât am, dacă e nevoie mai dau și din ea jumătate”
După decenii în care s-a aflat în lumina reflectoarelor și a bucurat publicul, Cornel Palade s-a retras de pe scenă. A decis că a avenit momentul în care trebuie să se axeze mai mult pe el, să se menajeze, așa că a ieșit la pensie. Însă, după ani de activitate, artistul primește din partea statului o sumă infimă. Pensia actorului este una mică, însă acesta nu se plânge.
Cornel Palade este cunoscut de toată lumea, iar cuplu comic pe care l-a format alături de Romică Țociu a furat multe zâmbete de la români. Însă, anii au trecut și a venit vremea ca actorul în vârstă de 70 de ani să se retragă din activitate. Așa că de ceva timp trăiește viața de pensionar, iar aceasta nu are cum să fie prea strălucită dacă ne uităm la pensia pe care actorul o primește.
Asemenea altor colegi de breaslă, după o viață de muncă, artistul s-a ales cu o pensie infimă. Mai exact, Cornel Palade încasează o pensie de doar 1450 de lei. Bani cu care nu ai cum să faci prea multe, mai ales având în vedere scumpirile din ultima perioadă.
„În următorii 50 de ani cred că o să-și revină țara, am pensia de 1450 de lei, dar nu mă plâng, poate e mică, dar mulțumesc lui Dumnezeu, mă descurc. Nu sunt procuror, nu sunt judecător, nu sunt om politic, ce merite am eu ca să am ditamai pensia? Am atât cât am, asta e, dacă e nevoie mai dau și din pensia mea jumătate. Bine că au reușit parlamentarii și și-au tăiat singuri pensiile speciale, Curtea Constituțională o să le dea peste mână, ce milă mi-e de ei!”, a declarat Cornel Palade, în cadrul unei emisiunii de televiziune.
(CITEȘTE ȘI: CÂT CER ROMICĂ ȚOCIU ȘI CORNEL PALADE PENTRU O ORĂ LA UN EVENIMENT: ”BANII NU SUNT TOTUL”)
Cornel Palade, secretul fericirii
Deși pensia pe care o primește este una destul de mică, artistul nu se plânge și spune că este cât se poate de fericit și asta pentru că în urmă cu mulți ani a învățat secretul. Cornel Palade spune că fericiți sunt aceia care se mulțumesc cu puțin, iar el face parte din ei.
„Știi care e secretul fericirii? Să te mulțumești cu puțin! Știi cine îmi face mie programul? Dumnezeu, el îmi spune ce să fac, unde să mă duc. Săptămâna trecută m-am trezit și am zis că vreau să merg la o biserică.. cât mă pregăteam, nu am zis nimănui, a fost un gând al meu. Cine crezi că mă sună? Starețul să îmi spună că știe că vin”, a mai spus Cornel Palade.
Cât despre viața de pensionar, Cornel Palade nu are prea multe de spus. Este liniștit, se ocupă de el, însă uneori activitatea îi lipsește. Păstrează legătura cu cel care i-a fost coleg de scenă ani de zile și adesea se sună și se pun la curent cu ce s-a mai întâmplat în viața fiecăruia.
„Nu am proiecte, stau acasă. Sunt pensionar, trăiesc ca o plantă. Asta este. Domnu Țociu (n.r. Romică Țociu ) este bine și el, era prin vacanță. Chiar m-a sunat, zilele trecute, să îmi povestească ce a făcut pe acolo. Ce să facem? Dăm înainte”, a mai spus Cornel Palade.
(VEZI ȘI: ROMICĂ ȚOCIU A SPUS ADEVĂRUL DESPRE „DESPĂRȚIREA” DE CORNEL PALADE: „FĂRĂ MINE, ERAI UN NIMENI”)