Ce pensie alimentară derizorie a ajuns să plătească fostul principe Nicolae pentru fiica lui ”din flori”
Fostul principe Nicolae a ajuns să plătească o pensie alimentară derizorie pentru fetița sa dintr-o relație pasageră. În contrast cu asta, norocul pare că îi zâmbește micuței Iris Anna, acum în vârstă de 8 ani. Mama ei, o femeie ambițioasă, a reușit să-și clădească o carieră de succes în funcții publice și și-a sporit averea în ultimii ani.
Este de notorietate scandalul cu iz de telenovelă care a zdruncinat Casa Regală a României, în 2016. Principele Nicolae a fost exclus de pe linia de succesiune după ce s-a aflat că are un copil ”din flori”. Nicoleta Cîrjan, alături de care principele a avut o aventură, a născut în același an o fetiţă care a primit numele de Iris Anna. La acea vreme, fostul membru al Casei Regale a rupt legăturile cu mama fetiţei şi i-a cerut acesteia să renunţe la sarcină.
„Pe parcursul anului 2016 doamna Nicoleta Cîrjan m-a anunţat prin corespondenţă scrisă că sunt tatăl copilului ei. În scopul probării declaraţiilor, am invitat-o împreună cu fiica sa, pentru testul de paternitate (testare ADN), la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti, singura instituţie abilitată să efectueze în mod ştiinţific un astfel de test. Doamna Nicoleta Cîrjan nu a dat curs acestei solicitări şi nici celor ulterioare. Mai mult decât atât, până la data prezentului comunicat, nu a fost declanşat niciun proces civil de stabilire a paternităţii, la instanţa competentă„, afirma atunci fostul principe Nicolae, într-un comunicat de presă, pe pagina sa de Facebook.
S-au înțeles într-un final a făcut să facă testul de paternitate, dovedindu-se astfel că toată povestea era reală!
Ce pensie alimentară plătește fostul principe Nicolae
Ulterior, Nicoleta Cîrjan a solicitat în instanță pensie alimentară, suma stabilită la vremea respectivă a fost de doar 700 de lei pe lună. Între timp, această sumă, deja modestă, a scăzut și mai mult, ajungând la 500 de lei lunar, fără a se cunoaște clar motivul. Una dintre explicații ar putea fi creșterea semnificativă a veniturilor mamei, care a avansat profesional și și-a sporit averea. Pe de altă parte, există posibilitatea ca și veniturile fostului principe să fi suferit o diminuare.
Această ajustare a pensiei alimentare a ieșit la iveală în declarația de avere pe care Nicoleta Cîrjan a făcut-o publică pe parcursul mandatului său în cadrul Primăriei Brașov, unde a lucrat. Așa am aflat și detalii despre averea ei înfloritoare, care include 8 terenuri și 5 case.
Vezi și: Imagini în premieră de la botezul strănepoatei Regelui Mihai
Nicoleta Cîrjan a fost consiliera de imagine a primarului Brașovului. Potrivit presei locale, prezența ei acolo a fost destul de controversată. Încă din primele zile de muncă ea și-a pus multă lume în cap când a afirmat pe conturile de socializare că asociațiile culturale din Brașov ”sunt varză murată”, atacând apoi alte bresle sensibile. Cîrjan a explicat, apoi, că toate aceste informații au fost scrise de pe contul său de socializare și că le-a spus în nume personal, nu ca reprezentant al primarului Coliban.
La începutul lunii septembrie, Nicoleta și-a anunțat însă demisia din primărie.
Vă reamintim faptul că fostul principe s-a căsătorit în 2018 cu Alina Maria Binder și au împreună două fetițe.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.