Ce pedeapsă va primi Simona Halep după ce TAS îi va judeca apelul. Verdictul unui fost tenismen care a fost suspendat 15 ani

Publicat: 20/09/2023 | 14:05

Wayne Odesknik, fost tenismen implicat, la rândul lui, într-un scandal de dopaj de anvergură, susține că Simona Halep nu va sta pe tușă patru ani de zile, cum a hotărât tribunalul independent Sport Resolutions de la Londra.

Ex-sportivul o susține pe Simona Halep în demersul ei de a face apel la TAS și crede că româncei îi va fi redusă suspendarea. Wayne Odesknik a fost depistat pozitiv cu substanțe interzise în organism de două ori. În primă fază a fost suspendat 12 luni din circuit, însă a recidivat și a primit o pedeapsă de 15 ani, care i-a pus capăt carierei.

Ce se va întâmpla, cel mai probabil, este că suspendarea se va reduce de la patru ani la doi ani. Totuși, ca acest lucru să se întâmple, cel mai probabil ei îi va lua cel puțin șase luni pentru a face apel, așa că, atunci când i se va reduce sancțiunea (cu siguranță are banii necesari să facă apel), nu va mai fi jucat deja de aproape doi ani”, a explicat Wayne Odesnik.

Fostul tenismen a subliniat că procesul va fi unul complicat și costisitor, dar este ferm convins că Simona Halep are banii necesari.

„În orice caz, eu cred că o vom revedea pe teren, dar procesul este unul extrem de scump și epuizant. Sper că va avea parte de liniște„, a opinat Wayne Odesnik.

Simona Halep a primit o nouă lovitură din partea ITIA / Sursă Foto: Facebook

Simona Halep: “Sunt șocată!”

După ce a aflat că a fost suspendată, Simona Halep a anunțat că va continua să lupte pentru a-și demonstra nevinovăția. Va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în speranța că pedeapsa îi va fi redusă. Ex-liderul WTA a ispășit deja un an din pedeapsă.

Aș putea spune că sunt șocată și este o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj și nu m-am dopat absolut niciodată și toate acestea o să iasă la iveală într-o bună zi și o să las experții să discute absolut orice pentru că ei știu ce este mai bine, ce s-a întâmplat și sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată și sunt curată.

Tot ce s-a întâmplat a fost nedrept din toate punctele de vedere, sunt foarte dezamăgită și pot să spun că sunt șocată că se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret. Toate analizele mele de sânge au fost negative și nu s-au găsit absolut niciodată substanțe interzise. La urină, doar pe data de 29 când a ieșit o cantitate infimă de Roxadustat și aceasta a fost totul.

Acum trebuie să ajung la TAS, o să fac apel la această decizie fără sens din punctul meu de vedere și sper că o să iasă adevărul la iveală într-o zi și o să lupt până la capăt ca să dovedesc aceste lucruri”, a spus Simona Halep.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult