Meghan Markle este acum un membru al familiei regale și trebuie să se supună rigorilor etichetei de la Palatul Buckingham, care nu sunt puține la număr. Chiar dacă Ducesa s-a declarat pasionată mâncare, va fi nevoită să respecte niște reguli, iar una dintre ele este că nu va putea consuma niciodată în public… usturoi.
Se pare că Regina Elisabeta a 2-a nu suportă acest tip de aliment, dar nici ceapa, lucru confirmat de bucătarul-șef al Palatului, Darren McGrady: „Nu servim niciodată nimic cu usturoi sau cu prea multă ceapă. Regina nu va avea niciodată usturoi în meniu”.
Deși în urmă cu ceva timp, Meghan se declara fan al mâncărurilor cu usturoi, acum va trebui să le evite, cel puțin când se află în compania Reginei. Unul dintre motivele pentru care este interzis usturoiul este din cauza respirației urât mirositoare. Un membru al Casei Regale britanice nu poate duhni a usturoi în timp ce ține un toast sau un discurs.
Un alt aliment care nu se află pe listă sunt crustaceele, care nu pot fi consumate în special în deplasările în alte țări, dar asta dintr-un motiv pragmatic – pentru a evita intoxicațiile alimentare. Meghan și Harry pot consuma însă câți raci cu usturoi vor la ei acasă, cu condiția să nu-și viziteze bunica în aceeași zi!