Ce NU au voie să facă invitații la nunta lui Ianis Hagi cu Elena Tănase. Condițiile impuse au fost clare!
Duminică, 14 iulie 2024, Ianis Hagi și Elena Tănase se căsătoresc religios în prezența a mii de apropiați din toate colțurile lumii. Cununia va avea loc la Biserica Sfântul Visarion, urmând ca alaiul de nuntași să se îndrepte către palatul Stirbey din Buftea. Acolo, peste cei 500 de invitați sunt așteptați într-un decor de poveste. Pentru o mai mare siguranță a celor prezenți, dar și pentru o mai bună organizare, mirii au impus măsuri și condiții draconice. Ce nu au voie să facă invitații de la nunta lui Ianis Hagi, de fapt.
Ianis Hagi și Elena Tănase s-au căsătorit civil în ziua de Crăciun a anului trecut. Duminică, 15 iulie 2024, cei doi îndrăgostiți vor ajunge în fața altarului. Cununia religioasă are loc la Biserica Visarion – începând cu ora 15, urmând ca cei peste 500 de invitați să ajungă la petrecerea din incinta palatului Știrbey din Buftea – începând cu ora 19:00. Înainte de marele eveniment, Ianis Hagi a mărturisit că la nuntă de vor respecta toate tradițiile și obiceiurile machedonești – vezi AICI imagini cu ținutele mirilor.
”În primul rând, la noi nunta nu se face fără hlambură. Hlambura este steagul cu care dansăm toată noaptea.Se face hlambura cu o zi înainte, se adună doar familia mea, iar apoi la nuntă se dansează cu hlambura. Și apoi ceva ce înseamnă foarte mult pentru noi este și moștenirea nașilor din partea părinților mei. Se dau din generație în generație. Bunici, părinții, copiii și așa mai departe. Așa cum și copiii noștri o să moștenească nașii de la noi. Este o tradiție care contează destul de mult într-o familie”, a declarat Ianis Hagi, la Antena 3.
Ce nu au voie să facă invitații de la nunta lui Ianis Hagi
Comparativ cu evenimentul din ziua de Crăciun – vezi AICI imagini de la cununia civilă – de data aceasta există anumite condiții pe care invitații de la eveniment trebuie să le respecte. Drepturile de televizare ale nunții au fost cumpărat exclusiv de Antena 1, situație care implică respectarea anumitor cerințe.
Invitaților nu le este permisă fotografierea sau filmarea niciunui moment din cadrul evenimentului atât din timpul cununiei religioase de la Biserica Visarion, cât nici din timpul petrecerii de la palatul Știrbey – inclusiv în cazul în care fotografiile sau filmulețele se realizează din exteriorul acestor două locații. Astfel, cei peste 500 de invitați sunt rugați să folosească materialele foto/video doar pentru uzul personal – nicidecum pentru a le posta pe rețelele de socializare (TikTok, Instagram, Facebook). Totodată, în cazul în care filmulețele sau fotografiile vor fi postate, preluarea și distribuirea lor d către presă sau orice entitate media devine strict interzisă.