Ce nevastă frumoasă are Ionuț Ciocia, Brânzoi din Las Fierbinți. Nicoleta i-a dăruit gemeni și nu are nicio legătură cu lumea artistică

Publicat: 04/11/2023 | 12:07
Cum arată soția lui Brânzoi din Las Fierbinți

Ionuț Ciocia interpretează rolul lui Brânzoi din Las Fierbinți, serialul care rulează la Pro TV. Actorul este căsătorit cu Nicoleta și mărturisea, în cadrul unui interviu, că destinul i-a adus împreună. De altfel, l-a făcut tătic de gemeni! Iată mai jos, în articol, cu ce se ocupă soția actorului de la Pro TV. Nu are nicio legătură cu lumea artistică!

Ion Ionuț Ciocia interpretează rolul lui Brânzoi, în serialul Las Fierbinți de la Pro TV. Actorul este cunoscut de toată lumea, însă puțini sunt cei care o cunosc pe soția lui, Nicoleta. În cadrul unui interviu, actorul mărturisea faptul că destinul i-a adus împreună. Soția lui nu face parte din lumea artistică, având altfel de înclinații.

Vezi și CE STUDII ARE, DE FAPT, DALIDA DIN LAS FIERBINȚI. ECATERINA LADIN S-A ADAPTAT MAI GREU VIEȚII DIN ROMÂNIA

Cu ce se ocupă soția lui Ionuț Ciocia, Brânzoi din Las Fierbinți

Partenera de viață, care i-a dăruit gemeni, a ales să stea departe de lumina reflectoarelor, activând într-un domeniu diferit. Mai cu seamă, soția lui Ionuț Ciocia, fire pragmatică, activează ca expert contabil. Despre acest aspect a vorbit chiar actorul din Las Fierbinți. Pe de altă parte, înclinații artistice au cei doi copii ai lor, Alexandru și Medeea, fiind pasionați de muzică.

„Nu, nu e (n.r. soția nu e actriță). E expert contabil. Am zis că meseria noastră e destul de ciudată, azi ai angajamente, mâine n-ai. Şi atunci am zis: «bă, nu-mi iau actriţă, să nu murim amândoi de foame». Nu, întâmplarea a făcut să nu fie actriţă, pentru că am avut şi prietene actriţe. Întâmplarea a făcut să mă însor cu ea. Aşa a vrut Dumnezeu”, mărturisea actorul de la Pro TV, pentru Click.

Nicoleta, soția lui Ion Ionuț Ciocia, alias Brânzoi din Las Fierbinți / sursă foto: Facebook

Vezi și CE FACULTATE A TERMINAT, DE FAPT, DOREL DIN LAS FIERBINȚI. MIHAI DRAGOMIR ESTE ABSOLVENT AL UNEI UNIVERSITĂȚI CONTROVERSATE

Actorul de la Pro TV a întâmpinat un moment de cumpănă: „Era să dau colțul”

Invitat în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete, actorul Ionuț Ciocia a povestit că, în urmă cu mulți ani, se îmbolnăvise. A stat în spital timp de două luni. A fost internat și la ATI, pe o perioadă de două săptămâni.

„Stau tare bine pe sănătate. Acum vreo 12 ani era să dau colțul, am făcut o pneumonie foarte urâtă peste care s-a suprapus stafilococul auriu. Doamna doctor de la Spitalul Municipal i-a zis soției mele, ‘are șanse 50 cu 50’. Am stat în spital vreo două luni de zile, iar la terapie intensivă am stat două săptămâni. Nu pe aparate, am stat mai protejat să nu iau alte infecții. De atunci, nu știu de ce, am acest geamăt când dorm”, a spus Ionuț Ciocia.

Sursă foto: captură video, Facebook