Al Pacino şi Robert De Niro s-au reunit după 9 ani! Cei doi vor apărea împreună în filmul "The Irishman" (Irlandezul), în regia lui Martin Scorsese, informează Mirror.
Ultima dată când Al Pacino şi Robert De Niro au jucat împreună într-un film a fost în 2008, atunci când a fost lansat „Righteous Kill”. Al Pacino (77 de ani) şi Robert De Niro (74 de ani) au apărut împreună în „Naşul II” în urmă cu 43 de ani, cu toate că nu au jucat nicio scenă amândoi în acel lungmetraj.
„The Irishman” este regizat de celebrul Martin Scorsese. Scorsese l-a distribuit în trecut pe De Niro în roluri cu gangsteri, precum „Goodfellas” (Băieţi buni), apărut în 1990, şi „Casino” (1995). În ambele pelicule De Niro a jucat alături de Joe Pesci, care va putea fi văzut şi în „The Irishman”.
De această dată, Robert De Niro va interpreta rolul unui ucigaş plătit, Frank Sheeran, care ar fi fost implicat în asasinarea celebrului lider sindical Jimmy Hoffa şi care ar fi avut informaţii despre uciderea preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy. Jimmy Hoffa va fi interpretat de Al Pacino.