Ce minuni a făcut Sfântul Nicolae

Publicat: 05/12/2019 | 10:33
Sfantul Nicolae este cunoscut pentru minunile sale

Sfântul Nicolae a fost considerat făcător de minuni încă din timpul vieții. Totuși, chiar și în zilelele noastre, sunt multe mărturii despre minunile Sfântului Nicolae față de cei cu credință. 

Născut în jurul anului 280 şi trecut la cele veşnice în jurul anului 345, Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul sau, Nicolae, episcopul Patarelo, şi a impresionat prin inteligenţă, blândeţe şi nobleţe sufletească. Pentru dreapta sa credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini. Om de o foarte mare cultură teologică, adesea Sfântul Ierarh Nicolae este pus alături de apostoli.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor şi al călătorilor, al fetelor nemăritate şi al mireselor şi, în mod special, al copiilor, fiind cunoscut și ca Moș Nicolae.Toate aceste minuni, dar şi marea sa bunătate stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie, mai cu seamă că Sfântul şi-a împărţit toată averea moştenită fără să păstreze nimic.

Cunoscut şi iubit încă din timpul vieţii sale, ierarhul din Mira a început să fie cinstit mai ales începând cu secolul al VI-lea, la peste două sute de ani de moartea sa. Din secolul al X-lea, cultul sfântului începe să se răspândească repede şi în Apus, iar în perioada cruciadelor, nenumărate Sfinte Moaşte au fost luate din Răsărit şi duse în Apus.

Sfântul Nicolae minuni

Sfântul Ierarh Nicolae a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, fiind considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. A salvat cetatea Mira de foamete, dar şi sufletele a două fete ce ar fi urmat să-şi scoată familia din sărăcie dând cinstea pe desfrânare, după ce le-a pus la fereastră câte o pungă cu bani. Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, şi nişte marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor.

Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare.

De asemenea, o altă minune consemnează faptul că în vremea împăratului Constantin, trei tineri, cărora li se spune voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi.

Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor.

Rugăciunea făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.

Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin”.

Citește și: URĂRI ȘI MESAJE DE SFÂNTUL NICOLAE. CELE MAI FRUMOASE FELICITĂRI