Ce metodă de jefuit foloseau două românce în Italia! Au scandalizat un oraș întreg

Publicat: 06/10/2021 | 21:34

Două românce, aflate în Italia, au reușit să șocheze un orășel întreg, după ce au folosit o metodă „inedită” de jefuit. Ce le făceau bătrânilor bogați din oraș pentru a le lua bunurile?

Două românce, mamă și fiică, în vârstă de 44 și 21 de ani, au reușit să scandalizeze un oraș întreg, după ce au folosit o metodă „inedită” de a jefui. Cele două românce adormeau bătrânii cu somnifere, apoi le furau banii și bunurile, arată antena3.ro.

Incidentele au avot loc în Sanremo, un orășel din Italia. Româncele au fost reținute de autorități, fiind suspectate de comiterea mai multor furturi. Prima faptă a avut loc în data de 11 februarie, când au profitat de momentul în care o femeie în vârstă de 87 de ani, cu dificultăți de vedere, a căzut la pământ. Atunci, cele două s-au oferit să o ajute, însă fără ca bătrâna să știe că, de fapt, voiau să o fure. Cele două i-au luat portofelul și o pungă cu bani.

Citește și DOI TINERI PROASPĂT CĂSĂTORIȚI AU FOST JEFUIȚI CHIAR ÎN ZIUA NUNȚII LOR. HOAȚA A FUGIT CU BIJUTERII ÎN VALOARE DE 8.000 DE LEI

Metoda celor două românce: somnifere în cafea, apoi își însușeau bunurile altora

Apoi, între 26 și 28 mai, cele două românce i-au promis unei femei în vârstă, în vârstă de 85 de ani, că îi duc un patruped pentru a-i ține companie, însă acest lucru l-au spus sub pretextul de a intra în locuința femeii. Când au discutat la o cafea, i-au strecurat acesteia un somnifer în ceașcă, iar după ce victima a simțit o stare de somnolenţă, amorţeală a membrelor şi ameţeli, cele două românce au luat cheile de la o cantină și au mers să fure bunuri. Însă, femeia nu și-a dat seama de acest lucru, așa că le-a primit iar pe acestea în casa ei. Apoi, au ”operat„ același mod de jaf: somnifer în ceașca de cafea, apoi i-au furat un plic cu câteva sute de euro.

Atunci, pensioara a realizat ce i s-a întâmplat și a sunat la poliție. Carabinierii au deschis o anchetă în acest caz, iar cele două românce au fost reținute.

Sursă foto: Pixabay