Ce meserie are, de fapt, Denise Rifai, de la „40 de întrebări”. Vedeta Kanal D și-a început cariera jurnalistică la un post tv online

Publicat: 29/05/2023 | 17:35

Denise Rifai este acum una dintre cele mai cunoscute jurnaliste. De trei ani se află la cârma emisiunii „40 de întrebări” și își trece invitații prin întrebări incomode. Însă, până a ajunge aici nu multă lume știe cu ce s-a ocupat vedeta Kanal D și cum a reușit să se facă văzută în domeniul jurnalismului. Ce meserie are la bază Denise Rifai?

Jurnalismul nu a atras-o mereu pe Denise Rifai. Inițial vedeta și-a îndrepta pașii spre un cu totul alte domeniu. Mai exact, aceasta a urmat cursurile Academiei de Studii Economice din București și visa să o apuce pe altă cale. Chiar ea declara că meseria pe care o practică acum nu i-a atras atenția atunci când a trebuit să aleagă facultatea la care o să meargă, însă soarta a adus-o în brațele jurnalismului.

Și-a început cariera la un post de radio, unde a activat ca prezentator. Mai apoi a devenit reporter pentru un post TV online, iar la 23 de ani a marcat primul ei material de impact. Atunci i s-a propus să-i i-a un interviu lui Adrian Năstase, la acel moment cel mai puternic om din PSD. Mai apoi, Denise Rifai a ajuns reporter economic la o televiziune de știri, iar după a prezentat știrile, în cadrul aceluiași post de televiziune.

(CITEȘTE ȘI: CINE ESTE, DE FAPT, BĂRBATUL MISTERIOS DE LÂNGĂ DENISE RIFAI. ALBERT ESTE CUNOSCUT DREPT CEASORNICARUL VEDETELOR ȘI CONDUCE O AFACERE DE SUCCES)

Denise Rifai, un jurnalist controversat

Vedeta Kanal D a ajuns în atenția publicului larg pe vremea când se afla la cârma emisiunii „Legile Puterii”, de la Realitatea TV. Acolo a luat la analizat clasa politică din România și nu s-a sfiit să îi tragă la răspundere pe cei pe care îi lua în vizor.

„Cred că, dincolo de Constituţie, de legile organice, sunt şi altfel de legi pe care cei care ajung să ne conducă trebuie să le respecte. Sunt Legi ale PUTERII adică sunt reguli pe care aceşti oameni, plătiți de noi să ne reprezinte, sunt obligați să le respecte.

Sunt legi ale moralei, sunt legi ale bunului simț şi sunt legi ale responsabilității celor care sunt aleși să ne conducă. Dar eu nu vreau să vorbesc doar despre politică şi de calculele pe care ei şi le fac ca să rămână veşnic la putere, ci despre întregul pachet de norme pe care ei trebuie să le respecte în statul român pentru ca acestă ţară să devină ceea ce merită. Aşa că, aici, cu mine la Legile Puterii, vom dezbate seară de seară problemele reale ale României şi îi vom întreba pe politicienii din platoul meu care sunt pentru ei adevăratele Legi ale Puterii”, declara Denise Rifai, pe când era la Realitatea TV.

Timp de un an, Denise Rifai a realizat talk-show politic, iar în luna mai a anului 2020, jurnalista anunța plecarea de la Realitatea TV. A încheiat colaborarea cu postul de televiziune, iar la scurt timp și-a început activitatea la Kanal D, unde lucrează și în prezent.

(VEZI ȘI: DENISE RIFAI A “ÎNVINS” POLIȚIA, IAR AGENTUL CARE A VRUT SĂ-I SUSPENDE PERMISUL A FOST SĂLTAT DE DNA! “I-AM DAT ÎN JUDECATĂ ȘI AM CÂȘTIGAT. RESPECT INSTITUȚIA, DAR…”)