Premierul României Viorica Dăncilă a mărturisit în cadrul unui interviu ce mesaj le-a transmis părinților Alexandrei Măceșanu. Vă reamintim că fata de 15 ani a fost răpită de Gheorghe Dincă la finalul lunii trecute, iar la câteva ore după ce a ajuns în locuința monstrului, ea a reușit să sune de trei ori la serviciul unic de urgență. Din nefericire, când polițiștii au descins în casa groazei din Caracal, copila nu mai era acolo. Bărbatul de 66 de ani a declarat în fața anchetatorilor că a ucis-o pe minoră, dar și pe Luiza Melencu, o tânără de 17 ani, care a dispărut în luna aprilie.
Citește și: Criminalul din Caracal, abandonat în arest! Ce i-a mesaj i-au transmis copiii: “Să nu ne mai cauți…”
Invitată în platoul emisiunii “Subiectiv” de la Antena 3, șeful Guvernului a făcut declarații despre scandalurile care au zguduit România în ultimele săptămâni. La un moment dat, Viorica Dăncilă a dezvăluit că le-a transmis un mesaj de condoleanțe părinților Alexandrei Măceșanu la momentul în care existau indicii că adolescenta fusese omorâtă cu bestialitate de Gheorghe Dincă.
“Le-am transmis condoleanțe părinților Alexandrei pentru că informațiile de atunci indicau că fata fusese ucisă.
Legat de declarațiile domnului președinte Iohannis și ale domnului Barna, pe mine m-au nemulțumit – au încercat imediat să câștige capital politic. Am cerut o analiză în cadrul MAI în toate județele cum stăm, dacă avem anumite informații legate de Poliția din județele respective. Unde avem anumite semne care să ateste anumite comportamente trebuie să luăm măsuri. În MAI avem și oameni foarte bine pregătiți, specialiști, oameni devotați, care își fac datoria. Dacă slăbim instituțiile statului nu este o abordare corectă”, a declarat Viorica Dăncilă în cadrul emisiunii “Subiectiv” de la Antena 3.
Citește și: Tatăl Alexandrei, declarații sfâșietoare despre ancheta crimelor din Caracal
Despre cei care au acționat greșit în cazul de la Caracal, dar și despre schimbări radicale în legătură cu pedepsele pentru criminali și pedofili, prim-ministrul României a spus: “Trebuie ca cei care au greșit să plătească, fără niciun fel de milă și fără niciun fel de excepții. Este o tragedie care a zguduit întreaga Românie, care a rezonat în sufletul fiecărei mame și care, cred eu, trebuie tratată cu foarte mare atenție.Este clar că au fost erori, este clar că s-a greșit. Este important să identificăm unde s-a greșit și acolo cei care s-au făcut vinovați să-și primească pedeapsa respectivă.
În cadrul unui grup de lucru, în subordinea primului-ministru, conduse de Raed Arafat, avem deja 14 măsuri, avem ordonanțele de urgență pregătite. Vrem măsuri și din partea Ministerului Afacerilor Interne, dar și din partea Ministerului Justiției. Voi veni cu toate aceste lucruri și le voi adopta în cazul ședinței de Guvern, urmând ca Parlamentul să ia act de acest lucru. (…).
Cred că este obligație morală să dau ordonanța de urgență să avem închisoare pe viață pentru crime, să înăsprim pedepsele pentru violatori și pentru pedofili (…)”.