Cum locurile de parcare în orașele și localitățile din țara noastră sunt o reală problemă, șoferii sunt nevoiți să găsească mereu soluții pentru a-și lăsa mașinile. Este și cazul unui șofer care și-a parcat mașina pe un trotuar din localitatea Crevedia. Nemulțumită de faptul că nu a putut merge pe trotuar din cauza autoturismului, o femeie a făcut un gest uluitor. Aceasta a scris un mesaj sugestiv chiar pe capota mașinii respective.
Locurile de parcare sunt o reală problemă în întreaga țară, fie că este vorba despre marile orașe sau localitățile mai mici. Astfel, șoferii sunt de cele mai multe ori nevoiți să-și lase mașinile în zone interzise.
Recent, în localitatea Crevedia, care a fost greu încercată în ultima perioadă, un șofer și-a parcat mașina pe un trotuar din localitate. O femeie care a trecut prin zonă a luat însă atitudine. Nemulțumită de faptul că nu a putut trece cu căruciorul în care se afla copilul său, femeie i-a lăsat un mesaj dur proprietarului autoturismului. Mai exact, ea a scris mesajul pe capota mașinii, folosindu-se de o cariocă. Mai mult, femeia a lăsat și o cârpă pentru ca șoferul să poată șterge mesajul scris pe capota mașinii. Fotografia a fost distribuită pe pagina de Facebook Pentru Crevedia.
„Boule, eu trebuie să merg pe stradă cu căruciorul. Se lasă 1 metru distanţă de perete”, a fost mesajul femeii.
De la 11 septembrie, atunci când vor începe școlile, găsirea unui loc de parcare în localitatea Crevedia va deveni o adevărată provocare. În acest sens, o localnică i-a avertizat deja pe proprietarii de mașini că va lua măsuri împotriva celor care vor parca pe trotuar după această dată.
„Începând de luni 11-09-2023, rog toate persoanele care locuiesc pe strada combinatului și pe șoseaua principală, SĂ NU MAI PARCHEZE PE TROTUAR. Copiii vor merge la școală, va ploua și se vor umple de noroi încercând să vă ocolească vouă mașinile care NU AU CE CĂUTA PARCATE PE TROTUAR… dacă mă trezesc plină de spume și ajung cu copilul la școală înnămolit până la genunchi, la întoarcere vă fac pană. Promit!”, a scris femeia pe pagina de Facebook Crevedia, comuna mea.
(NU RATA: Ce a pățit o româncă în Grecia, după ce și-a lăsat mașina în parcare la Lidl: ”Aveți mare grijă”)