Inna a crescut într-un oraș din provincie, iar părinții ei sunt oameni simpli, cu posibilități modeste. Toate acele aspecte de atunci nu au împiedicat-o pe artistă să își urmeze pasiunea pentru muzică, pe care a moștenit-o de la mama și bunicii ei, care cântau la diferite ocazii. A învățat destul de bine și s-a numărat mereu printre cei mai buni elevi din clasă. Iar la Bac, îndrăgita cântăreață a avut o medie destul de frumușică.
Citește și: Ce tarife au Delia și Inna. Câți bani câștigă în doar câteva ore
Născută la malul Mării Negre, Inna a urmat cursurile Colegiului Economic din Mangalia și făcea zilnic naveta cu bicicleta. Artista a promovat examenul de bacalaureat cu media generală 8,85 și, ulterior s-a înscris la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța. Nota obținută la BAC de talentata artistă i-a surprins pe cârcotașii ei atunci când a fost făcută publică această informație, dar și pe unii dintre fani.
“Eu cred că fiecare persoană care ia parte la călătoria ta este foarte importantă. Cred în iubire. Cred că este nevoie de sprijin, indiferent de care. Fie că ai o prietenă bună, fie că ai iubit… Nu ştiu cum se face că eu le am pe toate. Sunt norocoasă. Părinţii mei sunt foarte tari, m-au susţinut mereu. Tata şi mama sunt cei mai tari părinţi pe care puteam să-i am în viaţa asta şi sunt extrem de fericită să-mi împart o lungă perioadă din viaţa mea alături de ei”, a declarat frumoasa cântăreață într-un interviu mai vechi.
Inna, pe numele din buletin Elena Alexandra Apostoleanu, s-a născut pe 16 octombrie 1986 în Mangalia. Ea a copilărit în Neptun și a urmat cursurile Universității “Ovidius” din Constanța. La sfârșitul lui 2007, în încercarea de a se afirma pe plan muzical, artista i-a întâlnit prin intermediul unui prieten comun pe membrii proiectului Play & Win și, după acest moment, ea a început înregistrările pentru albumul său de debut – “Hot”. Încă de la prima piesă lansată, cântăreața de muzică dance și house s-a bucurat de un real succes, românii apreciind enorm munca ei. Interpreta a câștigat patru trofee la gala premiilor Romanian Music Awards 2009. În aprilie 2009, piesa “Hot”, a fost nominalizată la categoria “Cea mai bună melodie internațională” în cadrul ceremoniei Premiilor Eska. În toamna anului 2009, Inna a obținut un trofeu la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria “Cel mai bun interpret român”. Astfel, într-un timp relativ scurt, bruneta a ajuns să aibă concerte peste hotare, unde a stat foarte mult în ultimii ani datorită proiectelor pe care a reușit să le semneze.