Iustina și Cornel au devenit cunoscuți în fața publicului după participarea la Insula Iubirii. Cei doi au fost despărțiți timp de 21 de zile pe insula din Thailanda, iar bărbatul a căzut pradă ispitei, însă actuala lui soție l-a iertat. Nici ea n-a stat prea „cuminte”, căci a dat detalii halucinante din relația lor, lucru care l-a supărat pe partenerul ei atunci când a auzit ce a putut să povestească la TV. Tânăra s-a apropiat de Teo, însă nu s-a întâmplat nimic între ei doi. De asta, mulți fani ai show-ului fac acum haz de necaz, mai ales după ce Cornel nu i-a cumpărat încă mașina mult dorită Iustinei, iar Teo și-a luat un bolid de lux. Până când va primi și ea cadoul, cu ce o plimbă Corni?
Imaginile cu mașina lui Cornel au devenit virale pe TikTok, după ce cineva l-a filmat pe el și pe Iustina în trafic. Subiect de discuție pe internet este și prețul autoturismului, dar și faptul că Teo are un bolid de lux.
Sigur că, nici mașina lui Corni nu este deloc pentru buzunarul oricui, ci se ridică la peste 10.000 de euro, fiind vorba despre un BMW, seria 5, F10 combi (break). Doar că, internauții s-au amuzat teribil pentru că știau că Iustina vrea mașină scumpă cadou, iar iubitul ei încă nu i-a cumpărat-o. (VEZI AICI)
Și asta n-a fost tot! Pe internet au început comparațiile între mașina lui Cornel și cea a lui Teo, „frumușelul” de la Insula Iubirii, așa cum îl alinta Iustina. Tânărul e băiat de bani gata, iar asta se vede cu ochiul liber în mediul online.
După ce l-a lăudat pe Cornel că are bani de-i întoarce cu lopata, Iustina s-a domolit și a menționat, printre rânduri, că soțul ei nu-i chiar așa bogat precum a spus. Sigur că, nici n-ar mai conta asta, mai ales pentru că relația lor merge acum ca pe roate. Doar că, mulți au fost cei care s-au amuzat în urma replicilor ei savuroase!
„Parcă era bogat, Cornel!!!”, a scris cineva.
„Mă așteptam la o mașină mai scumpă”, a continuat altă persoană.
„Până acum spuneau toți că Iustina stă cu el pentru bani. Acum râd de el că e sărac. Cine să vă mai înțeleagă?”, a fost alt comentariu.
„Offf, nu i-a luat Mercedes!”, a zis cineva.
„Iustina într-un break”, a spus cineva, râzând.
„Când află că Teo are X6 nou”, a mai spus altă persoană.